Cursă charter anulată la Timişoara, o persoană rănită la evacuarea din avion

O cursă charter Timişoara-Antalya a fost anulată, joi, din cauza unor probleme tehnice ale aparatului de zbor, iar o persoană a fost rănită în momentul evacurii pasagerilor din avionul care urma să decoleze de pe Aeroprtul Internaţional Timişoara.

8 afișări
Imaginea articolului Cursă charter anulată la Timişoara, o persoană rănită la evacuarea din avion

Cursă charter anulată la Timişoara, o persoană rănită la evacuarea din avion

Avionul aparţine companiei AtlasJet, avea la bord 158 de pasageri şi urma să decoleze în jurul orei 13.10.

Directorul adjunct al Aeroportului Internaţional Timişoara, Leontin De-Maio, a declarat că la pornirea motoarelor piloţii au observat că era fum în cabina pasagerilor şi au hotărât oprirea zborului şi evacuarea de urgenţă a pasagerilor.

"La deschiderea toboganului de evacuare din spatele aeronavei, o femeie a căzut pe tobogan, iar din primele estimări se pare că a suferit o entorsă la picior. La cabinetul medical al aeroportului i s-a acordat primul ajutor, iar o ambulanţă a transportat-o apoi la spital, pentru analize amănunţite”, a precizat De-Maio.

Pasagerii care urmau să plece au fost evacuaţi apoi în siguranţă, pe uşile laterale ale avionului, iar la ora transmiterii acestei ştiri se aflau în aerogară, aşteptând să vadă dacă vor mai putea pleca spre destinaţie - Antalya.

De-Maio a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX că un avion al companiei AtlasJet va sosi din Turcia la Timişoara, iar în jurul orei 16.00 pasagerii vor fi îmbarcaţi pentru a pleca în Antalya.

Aparatul cu probleme din care au fost evacuaţi cei 158 de pasageri rămâne deocamdată la sol şi se fac verificări pentru a se stabili cauzele producerii incidentului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici