Curtea de Apel Bucureşti va decide asupra extrădării unui jurnalist turc aflat în Bucureşti. Ordinul pentru mandatul de arestare a fost dat de Erdogan/ Iohannis: Sunt informat

Jurnalistul Kamil Demirkaya, angajat al publicaţiei Zaman România, a fost audiat, miercuri, la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti după ce ministerul de Justiţie din Turcia a solicitat extrădarea sa, cererea urmând să fie judecată de Curtea de Apel Bucureşti, au precizat reprezentanţii Parchetului.

870 afișări
Imaginea articolului Curtea de Apel Bucureşti va decide asupra extrădării unui jurnalist turc aflat în Bucureşti. Ordinul pentru mandatul de arestare a fost dat de Erdogan/ Iohannis: Sunt informat

Curtea de Apel Bucureşti va decide asupra extrădării unui jurnalist turc aflat în Bucureşti

"Jurnalistul a fost adus de Poliţia Capitalei, în baza unei cereri de extrădare formulate de ministerul de justiţie turc, a fost audiat şi a fost sesizată Curtea de Apel pentru a se pronunţa asupra cererii", a precizat, pentru MEDIAFAX, Viviana Ciucă, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Astfel, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti se vor pronunţa asupra cererii de extrădare a jurnalistului.

Potrivit unui comunicat al Zaman Romania, ziaristul turc Kamil Demirkaya, angajat al publicaţiei Zaman România, fost director general al ziarului Zaman Bulgaria, a fost ridicat miercuri dimineaţă de acasă, în baza unui mandat de extrădare.

Kamil Demirkaya se află de doi ani în România, unde lucrează pentru Zaman România, având un permis de şedere temporară.

În luna noiembrie 2018 şi-a depus actele pentru prelungirea permisului de şedere, documentele aflându-se în curs de procesare, potrivit sursei citate.

"La ordinul lui Erdogan, procuratura din Antalya a emis un mandat de arestare, ziaristul fiind acuzat că este membru al mişcarii Gulen. Guvernul turc a trimis autorităţilor române mandatul de extrădare pentru Demirkaya, iar în această dimineaţă ziaristul a fost ridicat de acasă şi dus la sediul IGPR. (...) Ziaristul turc locuieşte în Bucureşti împreună cu soţia şi fiul său în vârstă de 10 ani. Ziarul Zaman România cere autorităţilor române să ia în considerare faptul că Ankara a început din vara lui 2016 o vânătoare a ziariştilor şi a tuturor celor care se opun regimului totalitar al lui Erdogan. Kamil Demirkaya şi-a făcut doar datoria de ziarist, scriind despre abuzurile puterii de la Ankara", se mai arată în comunicat.

Iohannis, despre extrădarea jurnalistului turc: Sunt informat

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, în legătură cu extrădarea jurnalistul Kamil Demirkaya, cerută de ministerul de Justiţiei din Turcia, că este informat asupra cazului şi că o să se informeze "în continuare ca totul să meargă legal".

"Nu aş vrea să comentez acum această chestiune dar sunt informat şi o să mă informez în continuare ca totul să meargă legal", a afirmat Klaus Iohannis, miercuri la Palatul Cotroceni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici