Curtea de Apel Cluj a achitat patru persoane acuzate de abuz în serviciu. Motivarea: Fapta în cazul lor nu mai este prevăzută de legea penală

Curtea de Apel Cluj a decis achitarea a patru persoane din fosta conducere a SC Electrica Nord Transilvania acuzate de abuz în serviciu contra intereselor publice şi complicitate la abuz în serviciu, pe motiv că fapta în cazul lor nu mai este prevăzută de legea penală, sentinţa fiind definitivă.

11260 afişări

Imaginea articolului Curtea de Apel Cluj a achitat patru persoane acuzate de abuz în serviciu. Motivarea: Fapta în cazul lor nu mai este prevăzută de legea penală

Curtea de Apel Cluj a achitat patru persoane acuzate de abuz în serviciu. Motivaţia: Fapta în cazul lor nu mai este prevăzută de legea penală

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Cluj, Lucian Marian, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că decizia a fost dată luni, în consens cu hotărârea de anul trecut a Curţii Constituţionale a României.

”Curtea de Apel Cluj a decis luni achitarea mai multor persoane acuzate de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu, decizia fiind dată în consens cu decizia Curţii Constituţionale a României care explicitează pentru constituţionalitate abuzul în serviciu. Fapta comisă în concret de cei judecaţi în acest dosar, nu în general, nu mai este prevăzută de legea penală, şi s-a reţinut că inculpaţii nu ar fi încălcat o obligaţie sau o îndatorire prevăzută de o lege sau OUG, ci de un act normativ inferior. Decizia CCR de anul trecut este obligatorie pentru instanţele de judecată. În momentul în care este sesizat un abuz în serviciu acesta trebuie să fie analizat în virtutea deciziei CCR. Decizia Curţii de Apel Cluj emisă luni este definitivă”, a spus Marian.

Pe portalul de justiţie în cazul dosarului soluţionat de Curtea de Apel Cluj se arată că au fost achitaţi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu trei persoane din fosta conducere a SC Electrica Nord Transilvania, printre care şi fostul director general Gabriel Ruga, şi una pentru complicitate la abuz în serviciu, dar au fost majorate pedepsele în cazul unora dintre ei pentru spălare de bani şi luare de mită.

Mai multe persoane din conducerea SC Electrica Transilvania Nord au fost trimise în judecată, în anul 2009, de către DNA Cluj, pentru fapte de corupţie, fiind acuzate că în perioada 2002-2004 au cumpărat fără licitaţie produse electrice contrafăcute.

Tribunalul Cluj a dispus în anul 2015 condamnarea a trei persoane din acest dosar la câte trei ani de închisoare şi trei ani interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice şi pe una la cinci ani de închisoare şi cinci ani interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu.

Avocatul Florin Roman, cel care l-a apărat pe fostul director general al SC Electrica Transivania Nord, achitat pentru abuz în serviciu, a explicat că Gabriel Ruga este unul dintre beneficiarii deciziei CCR, dar nu sub aspectul dezincriminării, ci a faptului că s-au trasat nişte limite privind această infracţiune.

Florin Roman a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că infracţiunea de abuz în serviciu era una subsidiară ”care era reţinută atunci când nu puteai reţine nimic altceva şi putea să intre sub această infracţiune, practic, orice conduită”.

"Clientului meu, prin rechizitoriu, prin actul de acuzare, nu i-a fost imputată o încălcare a unei legi sau unei ordonanţe, ci i-a fost imputată încălcarea contractului de performanţă încheiat de el cu SC Electrica Transilvania Nord. Noi am susţinut în apărare aceste lucruri şi, la cum arată hotărârea Curţii de Apel Cluj, ne-a dat dreptate. Infracţiunea de abuz în serviciu nu a fost dezincriminată, ci s-a mers exclusiv pe decizia CCR din iunie anul trecut. Clientul meu, Gabriel Ruga, este unul dintre beneficiarii acestei decizii, dar nu sub aspectul dezincriminării, ci a faptului că nu a încălcat o lege sau o ordonanţă ci un contract. Infracţiunea de abuz în serviciu era una subsidiară care era reţinută atunci când nu puteai reţine nimic altceva şi putea să intre sub această infracţiune, practic, orice conduită. Iar CCR a spus că această abordare destul de laxă nu este compatibilă cu principiile răspunderii penale, trebuiau nişte repere exacte,şi a trasat nişte limite”, a spus Roman.

Potrivit acestuia, răspunderea penală nu poate fi bagatelizată şi generalizată, iar a susţine că orice conduită se califică pentru o infracţiune este prea mult.

”Sunt greşeli mai mari sau mai mici, care conduc spre neglijenţă”, a mai spus avocatul clujean.

”Scăzând abuzul în serviciu, pentru că dosarul s-a organizat pe această achiziţie păguboasă, judecătorii şi-au dat seama că, probabil, s-ar justifica o pedeapsă cu suspendare şi de aceea au schimbat modalitarea de executare a pedepsei, nu mai e privativă de libertate, nu mai e în penitenciar, ci cu suspendare sub supraveghere pentru luare de mită şi spălare de bani”, a conchis Florin Roman.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
ABUZ ,
ACHITARE ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.