Dan Nica, validat de comisiile de specialitate pentru Ministerul de Interne

Comisiile reunite pentru Administraţie şi Apărare din Parlament au decis, marţi, cu 30 de voturi "pentru", opt "împotrivă" şi cinci abţineri, să întocmească un raport favorabil numirii lui Dan Nica în funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor.

15 afișări
Imaginea articolului Dan Nica, validat de comisiile de specialitate pentru Ministerul de Interne

Dan Nica, validat de comisiile de specialitate pentru Ministerul de Interne (Imagine: Mediafax Foto)

Voturile "pentru" au aparţinut parlamentarilor din Coaliţia de guvernare PDL-PSD, în timp ce voturile "împotrivă" şi abţinerile au aparţinut parlamentarilor liberali şi celor ai UDMR.

Întrebat, după audiere, cum îşi explică fatul că nu a reuşit să îi convingă pe liberali şi pe reprezentanţii UDMR, Dan Nica (PSD) a afirmat că votul exprimat a fost unul politic, precizând însă că a dat mâna, atât la sosire, cât şi la ieşirea de la audieri, cu absolut toţi membrii comisiilor reunite. "Vă pot spune că am dat mâna cu toţi şi că m-au felicitat", a spus Nica.

Referitor la audiere, acesta a precizat că discuţiile au fost foarte serioase şi profunde. "Cu acest minister nu te joci", a mai spus Nica.

El le-a mulţumit parlamentarilor pentru votul exprimat şi a dorit să le transmită că va face totul pentru a demonstra că îşi ia noua misiune în serios şi că munca lui la conducerea MAI va avea rezultate.

În timpul audierilor, care au durat o oră, Nica a primit aproape 30 de întrebări din partea parlamentarilor din comisiile reunite.

Preşedintele de şedinţă, Teodor Meleşcanu, a decis, ca procedură de lucru, ca toţi cei care au întrebări pentru Dan Nica să i le adreseze acestuia imediat după ce şi-a terminat scurta prezentare, urmând ca ulterior el să dea răspunsuri tuturor chestiunilor ridicate.

Senatorii şi deputaţii vor vota miercuri, cu bile, validarea vicepremierului Dan Nica şi în funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor, în urma deciziei Birourilor Permanente ca acesta să fie audiat de comisiile parlamentare, a declarat, marţi, secretarul Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici