Darius Vâlcov, acuzat că a mituit un angajat de la Cadastru, trimis în judecată într-un nou dosar

Fostul ministru al Finanţelor şi primar al Slatinei, Darius Vâlcov,a fost trimis în judecată într-un nou dosar, în care este acuzat de instigare la dare şi luare de mită, procurorii având informaţii că Vâlcov a mituit un funcţiionar din cadrul Oficiului de Cadastru, transmite corespondentul MEDIAFAX

1079 afișări
Imaginea articolului Darius Vâlcov, acuzat că a mituit un angajat de la Cadastru, trimis în judecată într-un nou dosar

Darius Vâlcov, acuzat că a mituit un angajat de la Cadastru, trimis în judecată într-un nou dosar (imagine. MARIUS DUMBRAVEANU/ MEDIAFAX FOTO)

Potrivit unui comunicat transmis vineri corespondentului MEDIAFAX, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Darius Vâlcov este acuzat că a iniţiat constituirea unui număr de trei societăţi care acţionau ca un tot unitar, respectiv SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii. Ulterior, fostul ministru al Finanţelor Publice a decis să-l coopteze, în cadrul uneia dintre acestea, pe Eduard Cincu, funcţionar al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare (OCPI) Olt, care să verifice în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii SC Millenium Topographica SRL - având ca activitate cadastru - astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI. Vâlcov ar fi fost nemulţumit de faptul că angajaţii societăţii nu răspundeau exigenţelor profesionale, având repercusiuni pe plan financiar.

Pe lângă Darius Vâlcov, au fost trimişi în judecată şi Mircea Dogaru, fost consilier juridic al Millenium Topgraphica şi Elena Calotă, administratorul societăţii, ambii pentru dare de mită, dar şi funcţionarul public din cadrul OCPI Olt, Eduard Cincu, pentru luare de mită.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Mircea Dogaru a fost cel care, în perioada ianuarie - aprilie 2012, i-a remis lui Eduard Cincu, funcţionar public din cadrul OCPI Olt, suma de 1.000 lei lunar, el fiind acuzat de dare de mită în formă continuată.

Pentru fostul deputat Daniel Bărbulescu, martor în dosar, s-a dispus disjungerea. Acesta este şi avocat, astfel că procurorii DNA trebuie să stabilească dacă acesta poate fi acuzat de instigare la dare de mită şi de instigare la luare de mită.

În prezent director în cadrul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Daniel Bărbulescu este finul lui Darius Vâlcov, dar şi denunţător al acestuia. În 2015, Bărbulescu a fost cel care l-a denunţat pe Vâlcov la procurorii anticorupţie şi, totodată, a ascuns la domiciliul său seiful cu comori al fostului primar de Slatina.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici