David: Raportul CE evidenţiază progresele MIRA în domeniul combaterii corupţiei

Ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, afirmă că Raportul Comisiei Europene evidenţiază progresele intituţiei în domeniul combaterii corupţiei, la capitolul realizări fiind menţionată şi adoptarea Strategiei naţionale anticorupţie în administraţia locală.

19 afișări
Imaginea articolului David: Raportul CE evidenţiază progresele MIRA în domeniul combaterii corupţiei

David: Raportul CE evidenţiază progresele MIRA în domeniul combaterii corupţiei (Imagine: Mediafax Foto)

"Sunt mulţumit că Raportul de ţară menţionează, la capitolul realizări, atât adoptarea Strategiei naţionale anticorupţie în administraţia locală, cât şi eficientizarea activităţii de prevenire şi combatere a corupţiei interne. Consider că este un semnal pozitiv care subliniază şi ne susţine în continuare eforturile întreprinse pentru eliminarea corupţiei din adminstraţie. Este evident, totodată, că în ceea ce priveşte MIRA mai sunt multe lucruri de făcut, fiind de altfel conştienţi că trebuie să continuăm printr-un efort susţinut tot ceea ce am început şi am realizat până în prezent ", a apreciat ministrul Cristian David.

Potrivit Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA), acest semnal pozitiv ''întăreşte şi susţine continuarea eforturilor întreprinse de MIRA pentru atingerea obiectivelor prioritare stabilite''.

"În mod special, conducerea MIRA apreciază menţionarea în Raportul de Monitorizare a demersurilor de elaborare şi adoptare a Strategiei naţionale anticorupţie în administraţia publică locală, document care va corela obiectivul de luptă împotriva corupţiei cu procesul de reformă a administraţiei", se arată într-un comunicat de miercuri al MIRA.

Potrivit sursei citate, pe lângă adoptarea Strategiei, de la ultimul raport şi până în prezent, la nivelul MIRA au fost înregistrate şi alte progrese, în ceea ce priveşte eficientizarea activităţii Direcţiei Generale Anticorupţie în zona de combatere a faptelor de corupţie.

"Sub aspect preventiv, un rol important îl are Centrul Naţional de Integritate, ca mecanism de prevenire a corupţiei în administraţia publică locală, educarea tinerilor funcţionari publici şi crearea politicilor anticorupţie", menţionează MIRA.

Totodată, MIRA arată că au fost înregistrate progrese pe linia debirocratizării şi reducerii timpilor de eliberare a unor documente (cazier, permise de conducere, paşapoarte), asigurând astfel reducerea oportunităţilor de corupţie.

Aceste elemente de progres sunt circumscrise condiţionalităţii 4 din Mecanismul de Cooperare şi Verificare - "Adoptarea unor măsuri suplimentare de prevenire şi de luptă împotriva corupţiei, în special în administraţia locală", aflat în coordonarea MIRA.

Conducerea MIRA aminteşte că Strategia naţională anticorupţie în administraţia publică locală a fost adoptată de către Guvern în luna iunie, planul de acţiune urmând a fi revizuit periodic, la şase luni, pentru o eficientă aplicare. Documentul vizează zonele de ordine publică, administraţie financiar-fiscală, sănătate publică, educaţie şi administraţie publică locală.

"Eficientizarea activităţii Direcţiei Generale Anticorupţie reprezintă un obiectiv prioritar al MIRA pentru anul 2008. În ceea ce priveşte zona de combatere, au fost înregistrate progrese semnificative, materializate într-o serie de investigaţii de amploare", se mai arată în comunicatul citat.

Totodată, MIRA subliniază că, pe linie de prevenire, un rol deosebit de important l-a avut relansarea, la finalul anului trecut, a Centrului Naţional de Integritate, care a coordonat dezbateri în cadrul grupurilor de acţiune anticorupţie create la nivelul autorităţilor locale din 27 de judeţe, dar şi care a iniţiat un modul de pregătire pe teme privind integritatea, adresat studenţilor Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza". Rezultatele dezbaterilor s-au concretizat în măsurile cuprinse în conţinutul Strategiei Naţionale Anticorupţie în administraţie publică locală.

Referitor la debirocratizare şi reducerea timpilor de eliberare a unor documente au fost, de asemenea, întreprinse mai multe demersuri menite a îmbunătăţi calitatea serviciilor publice oferite cetăţenilor, dar şi pentru reducerea oportunităţilor de corupţie.

Astfel, paşapoartele se eliberează în regim de urgenţă în două ore, iar în regim normal, termenul este de şapte zile. Serviciul este operaţional la toate Serviciile Publice Comunitare pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple, precum şi la cel al municipiului Bucureşti.

Permisul de conducere se eliberează în două ore de la depunerea documentaţiei aferente. Timpul este depăşit numai în Capitală, până la 24 de ore, din cauza numărului foarte mare de solicitări.

Certificatul de cazier judiciar se eliberează pe loc în toată ţara, în municipiile reşedinţă de judeţ şi în Capitală, cu condiţia ca solicitanţii să nu fie cunoscuţi cu antcedente penale, sa fie născuţi în raza administrativ-teritoriala a judeţului în care se face solicitarea şi să achite taxa de urgenţă.

Comisia Europeană a prezentat, miercuri, raportul de monitorizare privind reforma justiţiei în România, care menţionează că rezultatele în reforma sistemului judiciar sunt fragile, lipsind "consensul politic larg", cât şi "hotărârea neechivocă a tuturor partidelor politice în ceea ce priveşte eradicarea corupţiei la nivel înalt".

Benchmark-ul numărul 4 - stabilit în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) privind reforma sistemului judiciar şi lupta anticorupţie - prevede continuarea măsurilor de prevenire şi combatere a corupţiei, în special în cadrul structurilor administrative la nivel local

Raportul Comisiei Europene, partea tehnică, subliniază că numărul şi varietatea campaniilor de conştientizare organizate de autorităţile române arată dorinţa de a acţiona constructiv pentru a combate corupţia la nivel local. Aceste campanii au contribuit la punerea în lumină a dezavantajelor corupţiei, dar trebuie luate şi alte măsuri pentru a explica cetăţenilor de rând cum pot combate corupţia. Nu s-au efectuat cercetări pentru a identifica cele mai vulnerabile sectoare şi autorităţile din aceste sectoare, precum sănătatea şi educaţia, demonstrează că nu conştientizează amploarea problemei. Sunt necesare analize critice pentru a măsura impactul acestor campanii din diferite sectoare şi pentru a planifica acţiuni viitoare. Este nevoie şi de un sistem eficient şi accesibil pentru a depista semnale de corupţie de diverse origini.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici