Deca, despre probleme la simulare: Multe lucrări cu diferenţe de evaluare mai mari de un punct

Multe lucrări cu diferenţe de evaluare mai mari de un punct şi număr mare de lucrări primite pentru evaluare de unii profesori, sunt principalele probleme semnalate în urma simulării examenelor naţionale.

564 afișări
Imaginea articolului Deca, despre probleme la simulare: Multe lucrări cu diferenţe de evaluare mai mari de un punct

Deca, despre probleme la simulare: Multe lucrări cu diferenţe de evaluare mai mari de un punct

Ministrul Educaţiei Ligia Deca susţine că în acest an a fost pentru prima dată când aproape 300.000 de elevi au fost evaluaţi folosindu-se platforma de evaluare digiutalizată. În total, au fost aproape 1,6 milioane de lucrări, la a căror evaluare au participat peste 40.000 de profesori.

Evaluarea digitalizată permite cadrelor didactice să-şi formeze „o imagine de ansamblu asupra competenţelor pe care copiii deja le au, precum şi a asupra acelora care trebuie îmbunătăţite”, spune ministrul.

Ligia Deca susţine că pot fi văzute procentele de rezolvare pe fiecare item, ceea ce va permite calibrarea subiectelor pentru sesiunea de vară.

„Printre problemele semnalate au fost cele referitoare la numărul relativ mare de lucrări cu diferenţe de evaluare mai mari de un punct. Pentru aceste situaţii există mecanisme de reglaj, deja, prin repartizarea lucrărilor către alţi doi evaluatori, automat. Luăm în calcul ca profesorii în cazul cărora a fost evidentă corectura deficitară să nu mai poată evalua înainte de a participa la sesiuni de formare dedicate”, a declarat Ligia Deca.

Ea a anunţat că în vară inspectorii de specialitate şi profesorii evaluatori vor fi pregătiţi chiar în ziua examenelor.

„Un alt neajuns a fost numărul mare de lucrări primite de către unii profesori evaluatori. Volumul mare a fost cauzat în unele cazuri de numărul insuficient de profesori implicaţi în evaluare”, a adăugat Deca.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici