Diaconescu: DNA mă acuză că aş fi cerut 25 de milioane de euro de la compania Ursus

Patronul postului OTV Dan Diaconescu a afirmat, joi, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că procurorii îl acuză că ar fi cerut mită 25 de milioane de euro, de la compania Ursus pentru a fi stopată o anchetă jurnalistică în anul 2009.

30 afișări
Imaginea articolului Diaconescu: DNA mă acuză că aş fi cerut 25 de milioane de euro de la compania Ursus

Diaconescu: DNA mă acuză că aş fi cerut 25 de milioane de euro de la compania Ursus (Imagine: Liviu Adăscăliţei/Mediafax Foto)

Dan Diaconescu s-a arătat stupefiat de acuzaţiile aduse de procurori, precizând că această acuzaţie nu este reală.

Totodată, Diaconescu a ţinut să precizeze că în urma acelei anchete jurnalistice privind berea Reds din 2009, produsă de compania Ursus, postul OTV a fost amendat, în două rânduri, de către CNA, cu amenzi a câte 30.000 de lei, în total fiind vorba de 60.000 de lei.

În plus, a mai arătat Diaconescu, din discuţiile cu procurorii ar fi aflat că procurorii îi pregătesc un al patrulea dosar, în care ar fi vorba despre faptul că el transportă către Iran săptămânal aproximativ 10-11 tone de lingouri de aur.

Dan Diaconescu a spus că nu înţelege cum de procurorii îi ţin orarul curselor personale, precizând că din contextul discuţiilor procurorii nu ar fi siguri că el transportă aur putând fi vorba chiar de heroină.

Cu toate acestea Diaconescu spune că nu se va da înapoi de la candidatura de la Preşedinţia României, precizând că şi în cazul în care va fi arestat va fi la un moment dat eliberat după viitoarele alegeri prezidenţiale, când "rezultatul lui va fi unul favorabil, iar legea va impune astfel".

Întrebat dacă procurorii DNA i-au prezentat probe concrete care să fundamenteze aceste acuzaţii acesta a arătat că nu poate dezvălui din cauza interdicţiei pe care o are de la procuror, dar în schimb s-a referit la presupuse erori procedurale şi la abuzuri ale procurorilor şi judecătorilor în primul său dosar, în care s-a început deja prezentarea materialului de urmărie penală.

Diaconescu a precizat că va continua să vină la DNA şi în zilele următoare împreună cu aocaţii săi pentru a studia cele 16 volume, care compun dosarul în care este acuzat că l-a şantajat pe primarul comune arădene Zărand şi pe omul de afaceri Petre Paul Ţîrlea.

Procurorii DNA, poliţia şi Jandarmeria au descins, marţi dimineaţă, la sediul SC Ursus Breweries SA din Calea Victoriei, unde au căutat probe cu privire la o nouă acuzaţie de şantaj adusă lui Dan Diaconescu şi altor persoane în legătură cu o anchetă jurnalistică privind berea Redds produsă de Ursus.

Judecătoria Sectorului 1 a admis, luni, solicitarea DNA de a efectua percheziţii la sediul societăţii care produce berea Ursus, în dosarul menţionat fiind puşi deja sub învinuire Dan Diaconescu, Diana Voiculescu, Silviu Cezar Alupei şi Doru Andrei Costin Iuga.

Instanţa a autorizat efectuarea unor percheziţii la SC Ursus Breweries SA.

Potrivit unor surse, acea anchetă jurnalistică ar fi mascat de fapt un eventual şantaj la adresa companiei de bere. Silviu Alupei ar fi susţinut că berea Redds ar conţine anumiţi compuşi dăunători organismului deprinşi din procesul de fabricaţie motiv pentru care Ursus a şi retras această bere de pe piaţă timp de aproape un an.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici