DIICOT: 80 de persoane trimise în judecată în patru cauze care vizează traficul de migranţi

80 de persoane au trimis în judecată procurorii DIICOT din Timiş, Arad şi Caraş-Severin în patru cauze care vizează traficul de migranţi. Au fost depistate 40 de transporturi ilegale în care au fost identificaţi peste 800 de migranţi.

107 afișări
Imaginea articolului DIICOT: 80 de persoane trimise în judecată în patru cauze care vizează traficul de migranţi

Potrivit unui comunicat al DIICOT, 64 dintre cei 80 de inculpaţi au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv. De asemenea, au fost încheiate şi 7 acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.

Din anul 2022, mai mulţi inculpaţi, cetăţeni români şi cetăţeni străini, s-au constituit în patru grupuri infracţionale având ca scop principal adăpostirea în locaţii din România şi ulterior transportarea grupurilor de migranţi spre ţări din Europa Centrală sau de Vest, prin trecerea ilegală a frontierei.

Astfel, au fost interceptate şi oprite aproximativ 40 de transporturi ilegale, în care au fost identificaţi peste 800 de migranţi, ce intenţionau să treacă ilegal frontiera de stat a României spre state din Uniunea Europeană.

Dosarele au fost înaintate Curţii de Apel Timişoara şi Tribunalelor Timiş şi Arad.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici