Doi cetățeni ruși, trimiși în judecată după ce ar fi folosit certificate false de cetățenie română
Potrivit rechizitoriului, cei doi inculpați, originari din Sankt Petersburg și Moscova, ar fi folosit în anul 2024, în fața autorităților române, certificate de cetățenie despre care susțineau că fuseseră emise în 2023 de Ambasada României la Bratislava. În realitate, documentele ar fi fost false.
Cei doi ar fi depus la serviciul de stare civilă al unei primării de sector din București cereri pentru transcrierea certificatelor de naștere rusești, anexând certificatele de cetățenie false.
Ulterior, în baza certificatelor de naștere obținute astfel, aceștia ar fi solicitat și primit cărți de identitate și pașapoarte simple electronice românești, deși, potrivit anchetatorilor, nu dobândiseră niciodată cetățenia română prin procedurile prevăzute de lege.
Se cere în instanță anularea certificatelor de cetățenie false
Procurorii solicită desființarea prin anulare a certificatelor de cetățenie false, precum și a tuturor actelor de identitate obținute în baza acestora.
Cei doi inculpați nu au fost găsiți și au fost cercetați în lipsă.
Dosarul a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Sectorului 6 București, care va judeca cauza în primă instanță.