Video Doi morţi şi opt răniţi, în accidentul petrecut pe DN1

Două persoane au murit arse, iar alte opt au ajuns la Spitalul de Urgenţă Ploieşti, în urma accidentului petrecut miercuri, în jurul orei 12.40, pe DN1, în apropierea localităţii prahovene Băneşti, circulaţia fiind în continuare îngreunată.

15 afișări
Circulaţia rutieră pe DN 1, restricţionată miercuri în jurul prânzului timp de aproximativ două ore, a revenit la normal în jurul orelor 14.00, după ce carosabilul a fost eliberat de cele cinci autoturisme implicate în accidentul în care două persoane şi-au pierdut viaţa şi alte opt au fost rănite.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Rutiere Prahova, în jurul orelor 14.00 circulaţia pe DN 1, care, în primă fază, a fost complet blocată, iar mai apoi s-a desfăşurat cu restricţii, a revenit la normal după ce poliţiştii au finalizat cercetările la locul accidentului, iar echipajele Ambulanţei au preluat toţi răniţii şi i-au transportat la spital.

Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că accidentul s-a petrecut în condiţiile în care şoferul unei Dacii Logan, care circula pe prima bandă pe sensul de mers Bucureşti - Braşov a încercat să intre pe banda a doua, iar din spate a venit un autoturism Skoda Octavia, care a intrat în coliziune cu Dacia, proiectând-o pe contrasens, unde s-a lovit de alte trei maşini care circulau regulamentar.

În urma accidentului, două autoturisme, printre care o Dacia 1.300, au luat foc, cei doi pasageri aflaţi în Dacie murind carbonizaţi.

Şeful Serviciului de Ambulanţă Prahova, medicul Daniel Nicolae, a declarat pentru MEDIAFAX că opt persoane au fost rănite, fiind nevoie de intervenţia a patru echipaje ale Ambulanţei. În primă fază, patru dintre răniţi au fost transportaţi la Spitalul Municipal Câmpina şi alţi patru au fost duşi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Ulterior, cei patru răniţi au fost transportaţi de la Câmpina la spitalul din Ploieşti.

Doar şapte persoane au rămas internate în Spitalul Judeţean de Urgenţă, una dintre victime refuzând internarea. Medicul Daniel Nicolae a declarat că toate cele opt victime sunt în afara oricărui pericol, cel mai grav rănit fiind un pacient care a suferit fracturi toracice.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici