Doi soţi au fost răniţi într-o explozie produsă în apartamentul lor dintr-un bloc din Brăila

Publicat: 21 11. 2015, 09:53
Actualizat: 02 04. 2020, 06:05

Potrivit autorităţilor locale, explozia s-a produs în jurul orei 6.00, în apartamentul unor bătrâni din Brăila, cel mai probabil din cauza unei acumulări de gaze, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Deflagraţia a avut loc în momentul în care bărbatul de 77 de ani a aprins aragazul, iar suflul exploziei l-a doborît la pământ, bărbatul suferind arsuri de gradele unu şi doi. Soţia sa, în vârstă de 80 de ani, care se afla în dormitor, a fost rănită uşir la maâini.

În urma exploziei, geamurile şi uşa apartamentului de la etajul întâi al blocului în care s-a produs incidentul au fost distruse. De asemenea, uşile a trei apartamente au fost avariate de deflagraţie, fiind afectată şi intrarea în bloc, dar şi geamurile câtorva autoturisme parcate în faţa imobilului.

Deflagraţia nu a fost urmată de un incendiu.

„Am zis că e cutremur. Stiţi cum s-a zguduit blocul? Am ieşit repede afară. Atunci am văzut uşile şi geamurile făcute praf. Ţipa lumea, vă daţi seama ce era. Ne gândeam că au murit oameni. Ne-a luat aşa din somn”, a declarat pentru presa locală o locatară din blocul în care a avut loc explozia.