Doi suspecţi au fost interogaţi în ancheta privind uciderea româncei la Florenţa

Autorităţile italiene anchetează doi suspecţi în cazul româncei în vârstă de 26 de ani ucisă la Florenţa, cei doi fiind implicaţi în cazuri similare petrecute în urmă cu câţiva ani, anunţă surse citate de postul public RAI.

104 afișări
Imaginea articolului Doi suspecţi au fost interogaţi în ancheta privind uciderea româncei la Florenţa

Doi suspecţi au fost interogaţi în ancheta privind uciderea româncei la Florenţa (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Unul dintre suspecţi a fost interogat din nou pentru un incident petrecut în martie 2013, când o prostituată italiancă în vârstă de 46 de ani a fost torturată în mod similar, fiind salvată de carabinieri. Un alt bărbat este suspectat pentru un incident produs în 2006, când o prostituată a fost legată cu o coardă şi a fost violată. Bărbatul a fost judecat şi achitat în 2009.

Deocamdată, cei doi suspecţi nu sunt suspectaţi în mod direct de implicare în cazul româncei care a fost omorâtă în cursul nopţii de duminică spre luni la Florenţa.

Anchetatorii au stabilit că banda adezivă cu care a fost legată prostituata româncă înainte de a fi torturată până la moarte este de acelaşi tip cu cea utilizată din 2006 până în martie 2014 la Spitalul universitar Careggi, cel mai mare din regiunea Toscana şi al treilea din Italia. Unitatea medicală are aproximativ 6.000 de angajaţi şi este vizitată zilnic de peste 15.000 de pacienţi şi rude ale acestora.

Cadavrul Andreei Cristina Zamfir (26 de ani, originară din Hunedoara) a fost găsit "crucificat" la periferia oraşului Florenţa, victima prezentând urme de tortură. Ipoteza analizată de anchetatori este cea a unui criminal în serie, a unui maniac. Potrivit ziarului La Repubblica, Andrea Cristina Zamfir se prostitua în zona oraşului Florenţa fără a fi "protejată" de vreo grupare de proxenetism. Din această cauză, anchetatorilor le este greu să stabilească locul în care românca a fost abordată de clientul care a omorât-o.

În trecut, românca ar fi avut probleme cu drogurile, dar nu a fost condamnată niciodată pentru infracţiuni de acest tip. Românca a fost cercetată la un moment dat pentru delicte referitoare la imigraţie.

Investigatorii italieni au stabilit că ucigaşul în serie căruia i-a căzut victimă Andreea Cristina Zamfir are înclinaţii sado-maso şi disfuncţii sexuale, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Conform surselor citate, profilerii poliţiei italiene au stabilit că bărbatul care a torturat-o până la moarte pe Andreea Cristina Zamfir are înclinaţii de sado-masochiste şi disfuncţii sexuale.

După ce declaraţia unei femei care a scăpat cu viaţă, anul trecut, a fost coroborată cu raportul experţilor, s-a ajuns la concluzia că ucigaşul este un italian cu tenul deschis şi chelie, care are vârsta de aproximativ 50-60 de ani.

Surse citate de agenţia Adnkronos au declarat că românca ucisă se prostitua la periferia oraşului Florenţa, unde locuia de cinci ani. Ea s-a născut la Hunedoara şi, înainte de a pleca în Italia, a locuit în Drobeta-Turnu Severin.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici