Dolj: Un bătrân a murit după ce a fost lovit de o maşină de Poliţie

Un bătrân în vârstă de 77 de ani din localitatea doljeană Daneţi a murit la spital, în noaptea de joi spre vineri, la scurt timp după ce a fost lovit de o maşină a Poliţiei, reprezentanţii IPJ Dolj afirmând că bărbatul traversa strada fără să se asigure.

237 afișări
Imaginea articolului Dolj: Un bătrân a murit după ce a fost lovit de o maşină de Poliţie

Dolj: Un bătrân a murit după ce a fost lovit de o maşină de Poliţie (Imagine: Diana Iurkiewicz/Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, agentul Amelia Căprărin, joi seară bătrânul a fost lovit de maşina Secţiei 12 de Poliţie Rurală Daneţi, aflată în misiune, în timp ce traversa strada fără să se asigure.

"Poliţiştii se aflau în misiune, maşina având luminile aprinse. Bătrânul a traversat strada fără să se asigure şi prin loc nepermis. Colegul meu a anunţat imediat la 112, a informat superiorul şi a dus victima la spital", a declarat agentul Amelia Căprărin.

Bâtrânul a fost dus cu o ambulanţă SMURD la Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Cristina Geormăneanu, bărbatul era în comă, cu politraumatisme.

"Victima a fost dusă în camera de resuscitare, în stop cardio-respirator, s-au făcut toate manevrele de resuscitare mai bine de 30 de minute, însă din păcate fără rezultat, înregistrându-se decesul", a declarat Cristina Geormăneanu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici