Dosar penal după ce o adolescentă şi-a scris numele pe Coloana Infinitului

Coloana Infinitului a fost vandalizată, marţi, pentru a doua oară într-o săptămână, o adolescentă scriindu-şi numele pe opera lui Constantin Brâncuşi. Minora de 16 ani a fost amendată, iar poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru distrugere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

3016 afișări
Imaginea articolului Dosar penal după ce o adolescentă şi-a scris numele pe Coloana Infinitului

Dosar penal după ce o adolescentă şi-a scris numele pe Coloana Infinitului

Tânăra în vârstă de 16 ani, din Drobeta-Turnu Severin, a vizitat, marţi, parcul care găzduieşte Coloana fără sfârşit, alături de prietenii săi, iar la plecare a scrijelit pe Coloana Infinitului, prenumele său, „Iulia”, cu un obiect ascuţit.

„Poliţia municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată cu privire la faptul că o tânără de 16 ani, din Drobeta-Turnu Severin, în timp ce se afla cu prietenii în parcul Coloana fără Sfârşit şi-a scris numele cu un obiect ascuţit, pe Coloana Infinitului. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere. Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei”, a declarat corespondentului MEDIAFAX, Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj.

Potrivit sursei citate, minora va primi şi o amendă în valoare de 500 de lei, pentru încălcarea regulilor referitoare la protejarea operelor de artă.

„Poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Ordine Publică au surprins momentul în care tânăra a scris pe Coloana fără sfârşit. Aceasta a scris pe stratul protector al operei de artă. A fost predată Inspectoratului de Poliţie Gorj, în vederea continuării cercetărilor. Aceasta va fi şi sancţionată contravenţional”, a precizat Alexandra Petriţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Târgu-Jiu.

Coloana Infinitului a fost vandalizată, la începutul acestei luni, de o altă minoră, în vârstă de 12 ani, din Slatina. În prezenţa părinţilor săi, aceasta a inscripţionat mesajul ”S+S=BFF”, cu un obiect ascuţit.

Prin imprimarea acestor semne grafice, adolescenta a vrut să îi transmită unei amice că vor rămâne prietene pentru totdeauna.

După incidentul de la începutul lunii aprilie, autorităţile locale au anunţat că vor monta camere de supraveghere şi senzori în jurul operelor, pentru depistarea celor care comit astfel de fapte.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici