Dosarul decontărilor ilegale: Trei medici, condamnaţi la câte 3 ani şi 6 luni de închisoare

Trei medici au fost condamnaţi la câte trei ani şi şase luni de închisoare cu executare şi alte 16 persoane la pedepse cu suspendare şi amenzi penale, în dosarul decontării frauduloase a unor bilete false de trimitere pentru investigaţii paraclinice şi pentru servicii medicale clinice.

2954 afișări
Imaginea articolului Dosarul decontărilor ilegale: Trei medici, condamnaţi la câte 3 ani şi 6 luni de închisoare

Dosarul decontărilor ilegale: Trei medici, condamnaţi la câte 3 ani şi 6 luni de închisoare (Imagine: Shutterstock)

Tribunalul Bucureşti a stabilit, la finalul lunii ianuarie primele condamnări în acest caz, fiind dată o soluţie de condamnare în cazul a 19 dintre cei judecaţi în dosar.

Astfel, au fost condamnate persoanele care au optat pentru recunoaşterea integrală a vinovăţiei, aşa cum a fost ea stabilită de către procurori. Potrivit normelor legale în vigoare, în cazul recunoaşterii vinovăţiei, scad cu o treime limitele de pedeapsă ale infracţiunilor pentru care sunt judecate persoanele în cauză.

Tribunalul Bucureşti a condamnat-o astfel pe Monica Ursu la trei de ani închisoare pentru complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, respectiv pentru 1.355 de bilete de trimitere pentru investigaţii paraclinice falsificate, la un an de închisoare pentru fals intelectual în formă continuată, doi ani de închisoare pentru luare de mită - 11 fapte - în formă continuată, iar pedeapsa cea mai grea, de trei ani a fost sporită de judecătorul Tribunalului Bucureşti cu şase luni, astfel că aceasta va executa trei ani şi jumătate de închisoare.

Instanţa a dispus totdată confiscarea de la medicul Monica Ursu a 26.586,36 de lei, obiectul infracţiunii de luare de mită.

Alina Cristina Traşcă a fost condamnată de tribunal la trei ani închisoare pentru complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, respectiv pentru 2.026 acte materiale constând în bilete de trimitere pentru investigaţii paraclinice, la doi ani pentru complicitate la înşelăciune în formă continuată, în cazul a 565 de bilete de trimitere pentru investigaţii clinice şi la un an de închisoare pentru complicitate la fals intelectual în formă continuată. Şi pedeapsa acesteia a fost sporită cu jumătate de an de închisoare astfel că medicul Alina Traşcă va executa trei ani şi jumătate de închisoare.

Judecătorul a condamnat-o tot la trei ani şi jumătate de închisoare pe Luiza Elena Iloiu pentru 6.113 bilete de trimitere pentru investigaţii paraclinice falsificate şi care au făcut obiectul faptelor de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată, se mai arată în minuta deciziei.

Alături de cei trei medici, alte 16 persoane au fost condamnate pentru acelaşi gen de infracţiuni la pedepse cuprinse între şase luni şi trei ani de închisoare cu suspendare şi amenzi penale cuprinse între 1.000 şi 2.000 de lei.

Astfel Constantin Stoica a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare şi plata unei amenzi penale de o mie de lei cu termen de încercare de trei ani, Marinela Zărnescu, la şase luni de închisoare cu suspendare şi 1.500 de lei amendă penală cu termen de încercare de doi ani jumătate, El Rifai Mohamad, la şase luni de închisoare cu suspendare şi 2.000 de lei amendă penală cu termen de încercare de doi ani jumătate, Sorina Crenguţa Şerboiu, la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare şi 3.500 de lei amendă penală cu termen de încercare de trei ani jumătate, Răzvan Florea, la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare şi două mii de lei amendă penală cu termen de încercare de trei ani jumătate, Melania Pandrea, la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare şi 2.000 de lei amendă penală cu termen de încercare de trei ani jumătate, Mihaela Luminiţa Cristea, la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare şi 2.000 de lei amendă penală cu termen de încercare de trei ani jumătate, Anda Marana Iosup, la un an jumătate de închisoare cu suspendare şi 3.000 de lei amendă penală, Dana Maria Budulcă, la un an jumătate de închisoare cu suspendare şi 2.000 de lei amendă penală, Corina Pantazi, un an jumătate de închisoare cu suspendare şi 2.000 de lei amendă penală.

Totodată, Rodica Lazăr Contes a fost condamnată la doi ani jumătate de închsioare cu suspendare cu termen de încercare de cinci ani şi jumătate, Ileana Gheorghe, la doi ani de închisoare cu suspendare şi un termen de încercare de patru ani, Muteba Kanda, la trei ani de închisoare cu suspendare cu termen de încercare de şase ani, Teodora Marin, la trei ani de închisoare cu suspendare cu termen de încercare de şase ani, Aurica Nimigean, la trei ani de închisoare cu suspendare cu termen de încercare de şapte ani şi Anca Luisa Teleguţă, la trei ani de închisoare cu suspendare cu termen de încercare de şapte ani.

Tribunalul a admis în parte acţiunea civilă făcută de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi i-a obligat pe cei condamnaţi la plata către partea civilă cu titlu de despăgubiri a următoarelor sume: Stoica Constantin în solidar cu partea responsabilă civilmente Citylab prin administrator judiciar Intercom Management SPRL - 56.488,06 lei, în solidar şi cu Monica Ursu - în limita sumei de 7.553,17 lei, Marinela Zărnescu - în limita sumei de 6.291,94 lei şi Cristina Alina Traşcă - în limita sumei de 2.052,8 lei; Sorina Şerboiu - 10.749,04 lei; Marinela Zărnescu - 6.335,9 lei (din care în limita sumei de 6.291,94 lei răspunde solidar cu Constantin Stoica); Alina Cristian Traşcă - 262.040,86 lei şi 6.565,20 lei (sume din care pentru suma de 2.052,8 lei răspunde solidar cu Constantin Stoica); El - Rifai Mohamad - 2.927,40 lei; Răzvan Florea - 18.198,9 lei şi 32,4 lei; Melania Pandrea - 20.303,49 lei şi 596 lei; Mihaela Luminiţa Cristea în solidar cu Anda Marana Iosup la plata sumelor de 20.693,72 lei şi 1.052,80 lei; Dana Maria Buduluca în solidar cu Corina Pantazi -21.594,83 lei, 8.417,08 lei, 337,20 lei, 690 lei; Rodica Lazăr Contes în solidar cu Ileana Gheorghe - 77.552,61 lei; Muteba Kanda - 81893,19 lei; Teodora Marin în solidar cu partea responsabilă civilmente Uromed Center, prin lichidator judiciar Fineco Insolvency SPRL - 3.487 lei; 261,2 lei şi în solidar cu Aurica Nimigean sumele de 88.855,03 lei şi 825,8 lei; Aurica Nimigean - 152.205,9 lei - din care răspunde solidar cu Teodora Marin pentru 88.855,03 lei, 1.672,80 lei din care răspunde solidar cu Teodora Marin pentru 825,8 lei; Anca Luisa Teleguţă - 126.537,32 lei şi 1.614,80 lei; Monica Ursu - 265.863,67 lei (din care pentru suma de 7.553,17 lei răspunde în solidar cu Constantin Stoica) şi Luiza Ilioiu în solidar cu partea responsabilă civilmente Uromed Center, prin lichidator judiciar Fineco Insolvency SPRL - 855.283,92 lei şi cu inculpaţii indicaţi mai înainte cu excepţia inculpatului Constantin Stoica.

Instanţa a menţinut toate sechestrele asigurătorii puse pe bunurile mobile sau imobile ale celor condamnaţi şi a dipsus anularea biletelor de trimitere falsificate.

Decizia poate fi atacată cu apel.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au trimis în judecată, în 24 aprilie 2013, 45 de persoane, printre care 19 medici, 13 asistente medicale şi 12 angajaţi şi administratori a două laboratoare de analiză, pentru deconturi ilegale de analize.

Persoanele trimise în judecată sunt acuzate de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, luare şi dare de mită.

Pentru că ar fi făcut deconturi ilegale de analize, magistraţii i-au pus sub acuzare pe medicii: Carmen Simona Bizinche, Natalia Zarjinţchi, Sorina Crenguţa Şerboiu (medic specialist radiologie), Mohamad El- Rifai, Viorel Ordeanu, Monica Natalia Ţocu, Maria Munteanu, Muteba Kanda, Mihaela Liliana Ivaşcu (medic de familie), Mihaela Gheorghiu, Anda Mariana Iosup (medic de familie), Rodica Lazăr Contes (medic specialist pediatrie şi ecografie), Monica Ursu (medic specialist obstetrică şi ginecologie), Rodica Steluţa Matei, Corina Gabriela Iancu (medic endocrinolog), Sergiu Mihai Bârsan, Alexandru Cristian Vasile Bugarin, Răzvan Florea şi Bogdan Ioan Coculescu.

Alături de aceştia au fost trimse în judecată şi asistentele medicale: Teodora Marin, Mihaela Pană, Dănuţa Călin, Anca Luisa Teleguţă, Mihaela Luminiţa Cristea, Aurica Nimigean, Dana Maria Buduluca, Melania Pandrea, Corina Pantazi, Ileana Gheorghe, Cristina Alina Traşcă, Marinela Zărnescu şi Valentina Drăguşin.

În faţa judecătorilor Tribunalului Bucureşti vor ajunge şi 12 angajaţi şi administratori a două laboratoare de analize, şi anume: Semseddin Daşkiran (administratorul CityLab), Suleyman Nemitanli (administratorul Uromed Center), Ioana Coconeanu (operator calculator CityLab), Alina Alexandra Eremia, Ana-Maria Baciu (biolog la CityLab), Irina Cristea (biolog la CityLab), Mihai Stanciu, Kamal Osman, Luiza Elena Iloiu, Constantin Stoica, Dănuţ Vlase şi Angelica Adriana Stanciu.

Potrivit procurorilor Parchetului Tribunal, angajaţii şi administratorii laboratoarelor de de analize medicale Uromed Center şi CityLab fraudau bugetul Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) prin "decontarea frauduloasă a contravalorii unor bilete de trimitere pentru investigaţii paraclinice (analize) false şi unor bilete de trimitere pentru servicii medicale clinice (consultaţii) false". Astfel, aceştia ar fi cauzat un prejudiciu de 2.145.781,26 de lei.

Magistraţii menţionează, în rechizitoriu, că, doar în perioada ianuarie 2011 - mai 2012, unul dintre laboratoare ar fi decontat de la CASMB 1.327.576,29 de lei cu titlu de analize, dintre care 953.956,59 de lei ar fi fost decontaţi fraudulos, fără a se efectua analizele (71,85 la sută activitate fictivă). Al doilea laborator ar fi decontat de la CASMB, în aceeaşi perioadă, 1.783.381,25 de lei cu titlu de analize, dintre care, susţin procurorii, 1.173.779,67 de lei au fost decontaţi fraudulos, fără a se efectua analizele (65,81 la sută activitate fictivă).

Potrivit rechizitoriului, direct sau prin intermediari, angajaţii celor două laboratoare stabileau legătura cu un medic specialist sau de familie, iar ulterior doctorii sau asistentele medicale (cu sau fără cunoştinţa medicului cu care lucrau) emiteau bilete de trimitere false pentru investigaţii paraclinice, compensate, fără acoperire în realitate.

"Biletele erau eliberate pe numele unor pacienţi care nu fuseseră consultaţi sau, deşi au fost consultaţi, nu li s-a recomadat efectuarea unor analize medicale; prin completarea rubricilor biletelor menţionate, medicul face menţiuni nereale cu privire la prescrierea efecuării analizelor în cauză", se menţionează, într-un comunicat emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Biletele ar fi fost completate de medic sau cu ajutorul asistentelor acestora, iar apoi erau înmânate angajaţilor celor două laboratoare, care le introduceau în circuitul laboratoarelor prin intermediul sistemului informatic Medis şi le înaintau spre decontare către Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), fără ca pacientul să beneficieze de acele analize gratuite şi fără ca laboratoarele să le efectueze.

Procurorii susţin că angajaţii laboratoarelor foloseau un limbaj codat când venea vorba despre biletele de trimitere false, pe care le denumeau "bomboane" sau "burţi". Mai mult, arată procurorii, pentru a diferenţia biletele de trimitere reale de cele falsificate, angajaţii laboratoarelor ţineau o evidenţă informatizată şi scriptică.

"Angajaţii verifică biletele sub aspectul corectitudinii formale, completează în fals rubricile din bilete care ar atesta prezenţa pacientului, recoltarea probelor biologice şi efectuarea analizelor. Medicii de laborator, în schimbul unor sume de bani primite cu titlu de «salariu», lasă parafa angajaţilor laboratorului pentru a o folosi fără drept în falsificare biletelor sau a raportărilor", se arată în comunicatul Parchetului Tribunal.

Angajaţii celor două laboratoare solicitau decontarea valorii biletelor, falsificate în luna anterioară la CASMB, la începutul fiecărei luni.

Pentru serviciile lor, arată procurorii, medicii primeau 10 la sută din valoarea analizelor recomandate în biletele de analiză falsificate eliberate, iar asistenţii care falsifică bilete primeau, în anul 2011, sume fixe pentru fiecare bilet, iar, în 2012, 10 la sută din valoarea analizelor prescrise în biletele de analiză falsificate eliberate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici