DOSARUL FRAUDELOR BANCARE: Vasile Creştin şi alte cinci persoane rămân în arest

Vasile Creştin, lider al grupării din dosarul fraudelor bancare de 85 de milioane de euro, şi alte cinci persoane urmărite penal în acest caz rămân în arest, a decis instanţa supremă, care a respins recursurile acestora la măsura preventivă luată împotriva lor.

714 afişări
Imaginea articolului DOSARUL FRAUDELOR BANCARE: Vasile Creştin şi alte cinci persoane rămân în arest

DOSARUL FRAUDELOR BANCARE: Vasile Creştin şi alte cinci persoane rămân în arest (Imagine: Shutterstock)

Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) este definitivă.

În 7 martie, Curtea de Apel Bucureşti a decis prelungirea duratei arestării preventive, până la 12 aprilie, pentru Vasile Creştin, Sava Tipa, Adrian Martiş, Andrei Nanu, Andrei Suditu şi Claudia Peter.

Hotărârea a fost atacată cu recurs la ICCJ, care a menţinut decizia Curţii de Apel.

În decembrie, CAB a motivat arestarea preventivă a lui Vasile Creştin prin amploarea activităţii infracţionale, poziţia de lider a acestuia în cadrul grupării şi contribuţia determinantă la producerea prejudiciului. "În ce-l priveşte pe Creştin Vasile, având în vedere amploarea activităţii infracţionale, poziţia de lider, contribuţia determinantă la producerea prejudiciului, faptul că a urmărit obţinerea pe nedrept a unor sume de bani ce proveneau din contractele de creditare, se apreciază că fapta prezintă o gravitate deosebită şi, date fiind elementele mai susmenţionate, lăsarea în libertate a inculpatului este de natură să creeze o reacţie socială negativă", s-a arătat în motivare.

La 15 şi 16 decembrie 2012, în dosarul fraudelor bancare au fost arestate, la propunerea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), 11 persoane, respectiv Adrian Martiş şi Andrei Nanu, ambii directori la BRD, Andrei Suditu, Claudia Maria Peter (persoană care se afla în cercul foarte apropiat de relaţii al lui Vasile Creştin şi care executa întocmai dispoziţiile date de către cei doi directori din BRD), Daniel Sandu, Diana Mihaela Gireadă (evaluator), Sava Tipa, Ioan Repede, Alexandru Ploscaru, Bogdan Florin Dinu şi Livia Bobu.

Pentru alte nouă persoane, printre care Ioan Creştin şi Marius Locic, CAB a dispus interdicţie de a părăsi ţara.

În 17 decembrie, CAB a decis emiterea unor mandate de arestare pentru Vasile Creştin, Constantin Irinel Militaru şi Mihăiţă Cătălin Ruşitoru, numărul arestărilor ajungând astfel la 14.

În cazul altor 21 de persoane, procurorii au emis ordonanţe de obligare de a nu părăsi ţara timp de 30 de zile.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a judecat, în 21 decembrie, recursurile la măsurile preventive şi a decis că Adrian Martiş, Andrei Nanu, Vasile Creştin şi alte 10 persoane rămân în arest, iar omul de afaceri Marius Locic poate lua legătura cu soţia sa.

Instanţa a admis un singur recurs faţă de arestare, respectiv cel al Liviei Bobu, în cazul căreia a decis înlocuirea acestei măsuri preventive cu interdicţia de a nu părăsi ţara.

Alte opt persoane au rămas cu interdicţie de a părăsi ţara, potrivit deciziei ICCJ.

În acest dosar, anchetatorii au făcut, în 13 decembrie 2012, aproape 50 de percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe, fiind vizată o grupare coordonată de persoane influente din mediul de afaceri din Capitală care ar fi luat ilegal credite de la două bănci pentru 35 de firme cu sprijinul a şapte directori ai băncilor, prejudiciul fiind de 85 milioane de euro.

"Sub coordonarea unor persoane influente din mediul de afaceri din municipiul Bucureşti, învinuiţii au realizat beneficii financiare substanţiale prin săvârşirea de fraude bancare, respectiv prin obţinerea în mod ilegal de credite de la două unităţi bancare, pentru un număr de 35 de societăţi comerciale controlate de către membrii grupului infracţional organizat", s-a arătat într-un comunicat de presă al DIICOT.

Procurorii susţin că membrii grupului infracţional ar fi fost sprijiniţi de şapte directori generali sau directori comerciali ai unităţilor bancare, acuzaţi că ar fi coordonat procedurile de selecţie a firmelor, ar fi dat avize pentru risc şi ar fi aprobat creditele deşi documentaţiile firmelor nu întruneau cerinţele legale. Totodată, gruparea ar fi fost sprijinită şi de şase funcţionari de la unităţile bancare, în cursul gestionării dosarelor de creditare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici