Dosarul Vişinescu: Fost şef din MAE, pe jumătate paralizat, bătut fiindcă nu voia să stea în picioare

Un fost director din Ministerul de Externe, pe jumătate paralizat, era bătut de gardienii penitenciarului Râmnicu Sărat culcat în pat, pentru refuzul său de a sta în picioare, relevă o mărturie a lui Corneliu Coposu, preluată în ancheta fostului director al închisorii Alexandru Vişinescu.

1290 afişări
Imaginea articolului Dosarul Vişinescu: Fost şef din MAE, pe jumătate paralizat, bătut fiindcă nu voia să stea în picioare

Dosarul Vişinescu: Fost şef din MAE, pe jumătate paralizat, bătut fiindcă nu voia să stea în picioare (Imagine: Liviu Adăscăliţei/Mediafax Foto)

Procurorii de la parchetul instanţei supreme redau, în rechizitoriul prin care l-au deferit justiţiei pe Alexandru Vişinescu, pasaje din mărturiile unor foşti deţinuţi ai închisorii conduse de acesta.

Anchetatorii arată că extrasele preluate în rechizitoriu "prezintă interes în prezenta speţă".

Astfel, ei îl citează pe Corneliu Coposu, care spunea: "Fiecare deţinut fiind singur în celulă, nu avea deloc lumină naturală... ferăstruica celulei era în permanenţă oblonită, ca să nu se poată vedea cerul. De altfel, geamul era şi de neatins la înălţimea la care era situat. În afară de cele 7 ore destinate somnului, în timpul zilei trebuia să stai în picioare sau pe tinetă. Nu aveai voie să te aşezi pe pat, nu aveai cu cine să vorbeşti... Râmnicu Sărat nu era numai cea mai dură puşcărie, dar şi un fel de închisoare experimentală pentru viitoarele cadre. Pentru menţinerea ordinii, ca metodă de disciplină se aplica bătaia. Intrau în celulă 5-6 gardieni, gealaţi înarmaţi cu bastoane, şi băteau toţi deţinuţii pe rând, fără nicio justificare, până cădeau jos. Toţi deţinuţii, indiferent de vârstă şi de starea sănătăţii, erau bătuţi metodic. Regimul acesta nu l-a ocolit nici pe Ion Mihalache la 82 de ani; nu a fost scutit de bătaie nici Pogoneanu (Victor), fost director în Ministerul de Externe care, paralizat pe jumătate, nu putea sta în picioare, era bătut în pat, culcat".

Tot în rechizitoriu, procurorii redau un alt fragment din mărturiile lui Coposu, potrivit căruia închisoarea de la Râmnicu Sărat era pe primul loc pe harta autohtonă a locurilor "de martiraj". "Pe harta românească a locurilor de martiraj, cred că Râmnicu Sărat se situează pe primul loc. Eu, care am cunoscut toate puşcăriile regimului comunist, pot să pun mâna pe inimă că închisoarea de la Râmnicu Sărat a fost cea mai dură. 32 de deţinuţi, din care nu au scăpat decât 5, erau supravegheaţi de 60-70 de gardieni şi câteva sute de ofiţeri de miliţie şi securitate, care făceau experienţe pe «cobaii politici». Râmnicu Sărat a depăşit prin duritate toate vestitele închisori: Zarea de la Gherla, Zarea de la Aiud, închisoarea tereziană de la Suceava. Râmnicu Sărat a fost cel mai oribil loc de detenţiune pe care l-au inventat comuniştii. Mai ales, prin metodele aplicate, de o barbarie absolut incredibilă", spunea Corneliu Coposu.

Procurorii găsesc relevante pentru creionarea regimului de exterminare derulat la penitenciarul Râmnicu Sărat şi susţinerile lui Ion-Ovidiu Borcea, în care această închisoare era descrisă ca fiind "cea mai tragică închisoare prin regimul ei, nemaiîntâlnit ca duritate şi ca durată".

"Dacă nu are faima Aiudului prin care de asemenea am trecut până în 1957, se datoreşte faptului că închisoarea este infinit mai mică şi a purtat pe conştiinţa ei un număr mai mic de deţinuţi, trimişi acolo pentru a nu se mai întoarce vreodată. Nu este tot una să mori cu 4-5 oameni într-o celulă, ori să mori singur, după ani... de chin. A fost drumul fără întoarcere, închisoarea fără speranţă, din care numai un miracol neprevăzut de comunişti ne-a scos pe cei care am mai rămas. Un chin sau o durere se împarte şi se suportă mai uşor între mai mulţi decât numai cu tine însuţi, când începi să uiţi numărătoarea zilelor, iar anii îi socoţi după trecerea anotimpurilor. Şi dacă peste acea linişte de mormânt din închisoarea cu 36 de celule şi 36 de deţinuţi, unde nici supraveghetorii nu aveau scaune pentru a pândi ziua şi noaptea, mai adaugi şi foamea, frigul, bătăile, izolările, singurătatea, contabilitatea morţilor, lipsa de informaţii, necunoscutul zilei de mâine, tăcerea sinistră şi lipsa de speranţă, nu-ţi rămâne decât singurul «succes» că nu ai crăpat tu, înaintea colegului tău, a celui mai bun prieten. Dacă Piteştiul s-a caracterizat prin violenţă colectivă, Râmnicu Sărat a excelat prin moartea individuală într-un «regim» de exterminare – à la longue -, o altă metodă diabolică inventată de uneltele KGB", mai arăta Borcea.

Anchetatorii preiau în rechizitoriu şi susţinerile lui Victor Anca care caracteriza regimul de la Râmnicu Sărat ca fiind "de o sălbăticie pe care mintea unui om sănătos nu putea crede că a fost posibilă" şi arăta că "acesta a fost rodul omului-animal, produs al regimului totalitar".

Regimul impus în Penitenciarul Râmnicu Sărat de Alexandru Vişinescu nu asigura condiţiile minime de supravieţuire a deţinuţilor, majoritatea foşti conducători în guvernele burghezo-moşiereşti şi în conducerile PNŢ şi PNL, aceştia decedând "în urma unui proces lent, dar eficace", potrivit PICCJ.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a anunţat miercuri, într-un comunicat de presă transmis agenţiei MEDIAFAX, că Alexandru Vişinescu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea de infracţini contra umanităţii, în dosarul având ca obiect sesizarea formulată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Procurorii arată, în rechizitoriu, că în perioada 1956-1963, Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, "a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic"

În perioada în care la conducerea Penitenciarului Râmnicu Sărat a fost Alexandru Vişinescu, deţinuţii erau supuşi unor condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente şi fără să li se acorde îngrijiri sau asistenţă medicală adecvate, potrivit Parchetului instanţei supreme.

"Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv, condiţiile de detenţie inumane, relele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi erau tot atâtea acţiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Principalele categorii de deţinuţi aflate în penitenciar, aşa cum reiese chiar dintr-o notă a lui Vişinescu adresată Consiliului Securităţii Statului din anul 1967, erau: foşti conducători în guvernele burghezo-moşiereşti şi în conducerile PNŢ şi PNL, foşti conducători ai diverselor organizaţii subversive, foste cadre de conducere după 23 August 1944, foste cadre MAI după 23 August 1944, foşti conducători ai diverselor secte religioase şi alte cazuri mai izolate.

"Condiţiile de viaţă din Penitenciarul Râmnicu Sărat, aşa cum reies din documente şi au fost descrise şi de foştii deţinuţi, au creat premisele apariţiei unor afecţiuni deosebit de grave, soldate în câteva cazuri cu decesul, probând natura abuzivă şi tratamentul neglijent aplicat de comandantul închisorii, lt. col. (r) Vişinescu Alexandru", au mai arătat procurorii în rechizitoriu.

Regimul impus de Vişinescu în Penitenciarul Râmnicu Sărat nu asigura sub nicio formă condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentinţele se întindeau pe o perioadă care depăşea zece ani.

"Decesul deţinuţilor survenea, astfel, în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceştia erau torturaţi fizic şi psihic", au precizat procurorii.

Din documentele studiate de anchetatori până în prezent, au fost identificaţi 138 de deţinuţi care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în timpul mandatului lui Vişinescu.

"De menţionat este şi faptul că regulamentele în materia condiţiilor de detenţie ce erau în vigoare în acea perioadă alcătuiau doar premisele organizării regimului de exterminare în penitenciare şi colonii de muncă, sau îl îmbrăcau într-o formă oficială, în timp ce măsurile concrete luate pentru anihilarea deţinuţilor politici erau lăsate în grija comandanţilor de penitenciare şi doar amendate prin ordine şi recomandări neoficiale venite pe linie de partid", potrivit rechizitoriului.

Procurorii au precizat că organizarea şi funcţionarea regimului de exterminare, neputând fi reglementate prin acte oficiale, depindeau de eficacitatea şi inventivitatea comandanţilor de penitenciare, dar şi de obedienţa acestora şi fidelitatea arătată faţă de partid.

"Repartizarea la conducerea penitenciarelor se făcea şi prin raportare la calitatea deţinuţilor politici şi interesul Partidului pentru eliminarea lor rapidă. Se remarcă faptul că în cadrul Penitenciarului Râmnicu Sărat erau încarcerate preponderent personalităţi ale vieţii politice, lideri ai partidelor istorice, fapt ce a determinat necesitatea numirii unui comandant de penitenciar experimentat în reeducare şi de încredere. Aşa se explică duritatea extremă a comandantului Alexandru Vişinescu şi rezultatele tulburătoare obţinute în procesul de exterminare pus la punct de acesta", au mai scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Dosarul va fi judecat de magistraţi Curţii de Apel Bucureşti.

Alexandru Vişinescu s-a născut la Buzău, în 1925, şi a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, în 1963, fiind şi ultimul comandant al închisorii, unde a murit, în urma torturilor, Ion Mihalache.

Înainte de a fi numit în funcţia de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu a deţinut poziţii în sistemul penitenciar, activând în unităţile Mislea şi Jilava, la începutul anilor '50.

Vişinescu a lucrat în cadrul grupei operative a închisorii în perioada decembrie 1954 - aprilie 1956. Decizia autorităţilor de a dezafecta penitenciarul Râmnicu Sărat l-a propulsat pe fostul comandant în funcţia de inspector în cadrul aparatului central al Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Ulterior, între 1965 şi 1976, a deţinut funcţii de conducere în cadrul închisorilor Ploieşti şi Ilfov şi a predat la şcoala de subofiţeri de penitenciare.

În aprilie 2013, IICCMER anunţa că a identificat numeroase fapte cu posibile consecinţe de natură penală comise de 35 de angajaţi ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor în urma exercitării funcţiilor în perioada 1950-1964. Persoanele investigate au vârste cuprinse între 81 şi 99 de ani şi locuiesc pe teritoriul României. Totodată, IICCMER informa atunci că a intrat în posesia datelor de identificare, a numelor şi adreselor exacte ale persoanelor în cauză.

Pe 18 septembrie 2013, IICCMER a solicitat Parchetului instanţei supreme începerea urmării penale şi împotriva fostului comandant al coloniei de muncă de la Periprava, colonelul în rezervă Ioan Ficior (85 de ani), tot pentru genocid, acuzaţie reîncadrată în infracţiuni contra umanităţii, în acord cu prevederile din noul Cod penal.

În 24 octombrie 2013, Parchetul instanţei supreme a anunţat că a dispus începerea urmăririi penale faţă de Ioan Ficior, pentru genocid, constând în aceea că, în virtutea funcţiilor de comandant şi locţiitor de comandant, deţinute în perioada 1958-1963, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva deţinuţilor politici aflaţi în Colonia de muncă Periprava.

Procurorii au arătat că, din cauza condiţiilor inumane din Colonia de muncă Periprava (foame, frig, bătăi zilnice, lipsa condiţiilor elementare de trai, neasigurarea condiţiilor medicale necesare deţinuţilor bolnavi) şi a normelor de lucru, imposibil de realizat chiar şi pentru muncitorii de profesie, numărul deceselor era foarte mare, fiind înregistrate 103 decese în perioada 1958 şi 1963, când la conducera unităţii a fost Ioan Ficior.

Pe 16 ianuarie, IICCMER a prezentat rezultatul investigaţiilor în cazul lt. maj. (r) Iuliu Sebestyen, decedat în octombrie 2013, suspectat de comiterea unor crime şi abuzuri politice în perioada în care a îndeplinit funcţia de locţiitor pentru pază şi regim (ianuarie 1954 - decembrie 1955) în cadrul Penitenciarului Gherla. "Alte persoane care au deţinut funcţii de conducere în aparatul represiv urmează să fie trimise în justiţie în perioada următoare", preciza IICCMER.

În 11 februarie 2014, IICCMER a depus la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie un denunţ formulat împotriva căpitanului (r) Florian Cormoş, pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, constând în aceea că, în virtutea funcţiei de comandant deţinută în perioada 20 decembrie 1952 - 17 aprilie 1953, a impus un regim de detenţie inuman deţinuţilor aflaţi în Colonia de muncă de la Cernavodă.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici