Duminică dimineaţa, la ieşirea din municipiul Iaşi spre Roman, pe DN28, o maşină care circula cu viteză a sărit peste parapeţii de beton care separă sensurile de mers şi a lovit pe contrasens o autoutilitară.
Cei doi şoferi au murit pe loc, iar un adolescent în vârstă de 15 ani, aflat în autoutilitară, a fost rănit grav şi transportat la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi.
„La faţa locului s-au deplasat echipe de poliţişti şi criminalişti pentru a ancheta cauzele accidentului. Cel mai probabil accidentul s-a produs din cauza vitezei”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Anca Vâjiac.
Potrivit acesteia, în cauză s-a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă.
Citeşte şi: Întârzieri de peste trei ore la şapte trenuri, din cauza unei avarii între Videle şi Ciolpani
Citeşte şi: O cursă Blue Air cu 180 de pasageri a revenit pe pistă din cauza unor probleme, după ce a survolat timp de o oră
Citeşte şi: Peste 2.000 de candidaţi susţin examenul de admitere la Institutul Naţional a Magistraturii. Anul acesta ar putea fi ultimul în care testul se dă sub forma actuală după modificările anunţate de ministrul Justiţiei
Citeşte şi: FOTO | Şcoala care are imprimante şi videoproiectoare, dar toaleta e în curte, la 50 de metri