Echipamente medicale din Turcia şi Germania vor fi aduse în România cu avioanele Ministerului Apărării

Spitalul Mobil Operaţional ROL 2 va fi operaţionalizat în scurt timp, iar două aeronave militare vor aduce materiale sanitare din Turcia şi Germania, a anunţat, luni, printr-un comunicat de presă, Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

2455 afișări
Imaginea articolului Echipamente medicale din Turcia şi Germania vor fi aduse în România cu avioanele Ministerului Apărării

MApN anunţă că două aeronave militare vor aduce materiale sanitare din Turcia şi Germania pentru Spitalul ROL2

„La această oră sunt în derulare 15 misiuni, în care sunt implicaţi peste 140 de militari cu circa 100 de mijloace tehnice, printre care se numără operaţionalizarea, din punct de vedere administrativ, a formaţiunii medicale ROL 2 în incinta Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan” Otopeni, asigurarea unei reţele de calculatoare pentru Ministerul Sănătăţii şi realizarea unor acţiuni de triaj epidemiologic”, anunţă sursa citată.

Amenajările interioare ale corturilor şi saloanelor de specialitate ale formaţiunii medicale ROL 2 vor fi finalizate în cursul zilei de luni, urmând ca, în cel mai scurt timp, să fie branşată la utilităţi. Din punct de vedere medical, spitalul ROL 2 va fi funcţional după instalarea aparaturii medicale şi parcurgerea etapelor de autorizare şi acreditare. Totodată, în garnizoanele din ţară, instituţiile medicale militare funcţionează la capacitate maximă.

Tot luni, două aeronave ale Forţelor Aeriene Române vor executa zboruri pentru aducerea, în România, a unor echipamente de protecţie medicală din Germania (cu o aeronavă C-130 Hercules) şi Turcia (cu o aeronavă C-27 J Spartan).

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici