Elev de 14 ani din Craiova, electrocutat în timp ce încerca să-şi facă un selfie pe un vagon

Un elev de 14 ani din Craiova a ajuns în stare gravă la spital, după ce s-a electrocutat încercând să-şi facă un selfie pe un vagon de tren. Alţi trei prieteni ai acestuia au suferit răni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

2457 afișări
Imaginea articolului Elev de 14 ani din Craiova, electrocutat în timp ce încerca să-şi facă un selfie pe un vagon

Elev de 14 ani din Craiova, electrocutat în timp ce încerca să-şi facă un selfie pe un vagon

Cei patru copii cu vârste de 13, 14, 15 şi 16 ani au mers, sâmbătă seara, în zona Haltei Craiova Triaj.

La un moment dat, băiatul de 14 ani s-a urcat pe un vagon de tren pentru a-şi face un selfie cu telefonul, iar atunci s-a electrocutat.

Prietenii săi au încercat să îl coboare de pe vagon, dar s-au electrocutat şi ei.

”Unul dintre copii, care a suferit arsuri la mâini, a coborât de pe vagon şi a anunţat ce s-a întâmplat. Toţi patru au fost transporaţi la spital, unul dintre ei având arsuri de 50-60% pe suprafaţa corpului”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Tania Vîlceanu, purtătorul de cuvânt în cadrul ISU Dolj.

Medicii de la Spitalul de Urgenţă din Craiova au luat decizia de a-l transporta pe băiatul de 14 ani, care a suferit arusuri pe jumătate din suprafaţa corpului, cu un elicopter SMURD, la un spital din Capitală.

Tania Vîlceanu a declarat că şi ceilalţi trei copii au fost duşi la spital, unul dintre ei suferind arsuri la mâini, iar ceilalţi doi pentru investigaţii.

Poliţiştii au întocmit în acest caz un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici