Emil a susţinut astăzi Evaluarea Naţională. Prima etapă l-a prins în spital, bolnav de COVID-19. „Psihic a fost mai greu”

  • A început sesiunea specială a Evaluării Naţionale pentru elevii care în prima sesiune au avut o temperatură mai mare de 37,3 C, se aflau în izolare sau în carantină
  • În prima sesiune, Emil a fost diagnosticat cu Covid-19, iar opt dintre colegii lui au intrat în izolare
  • Peste 200 de elevi susţin Evaluarea Naţională în sesiunea specială, în 60 de centre din ţară
816 afișări

Emil nu a putut susţine Evaluarea Naţională în prima sesiune, pentru că a fost diagnosticat cu Covid-19. A venit luni la proba de Limba Română alături de mama lui Cristina. Şi ea a avut coronavirus. Îşi stăpânea cu greu lacrimile când ne vorbea despre experianţa neplăcută prin care ambii au trecut. În ciudat diagnosticului, mama lui a reuşit să vadă şi partea plină a paharului. Pentru că amndoi erau bolnavi, au putu fi internaţi împreună.

Opt elevi care au intrat în contact cu Emil, au fost nevoiţi să stea în izolare. Au venit şi ei să susţină proba în sesiunea specială. Toţi au fost testaţi, iar rezultatele sunt negative.

Peste 200 de elevi susţin Evaluarea Naţională în sesiunea specială. Probele au loc în 60 de centre, din 37 de judeţe.

Emil Caradan, elev: Sincer, m-am speriat prima oară, m-am simţit naşpa că nu pot să dau examenul. Psihic a fost mai greu, simptomele nu au fost aşa grave la mine. În primele două zile am avut febră, dureri de cap, dureri de muşchi, după patru zile mi-am pierdut gustul şi mirosul şi după o săptămână mi-a trecut totul. 

Cristina Caradan, mama lui Emil:  În momentul în care am aflat rezultatul testului a fost un şoc. Nici acum ... Îmi aduc aminte cu greu. Cel puţin pentru o mamă să afle aşa ceva, a fost crunt. Am clacat, dar tot el m-a îmbărbătat, mami o să fie bine. Am ajuns la concluzia că, şi 5 şi 1, dacă ia în examen, nu contează, atâta timp cât îl am sănătos lângă mine.

Rebeca Niculae, colega lui Emil: Cred că a fost ok pentru mine, mai puţin pentru colegul meu. Îm pare rău pentru el. Eu am avut mult mai mult timp să mă pregătesc şi să învăţ.

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici