Episcop, mesaj neobişnuit pentru copii: Nu vă lăsaţi gârboviţi de telefoane şi Ipad-uri. Ridicaţi privirea din acest cer virtual

Episcopul Episcopiei Europei de Nord, PS Macarie Drăgoi, a transmis copiilor la slujba de Sfânta Liturghie oficiată în oraşul Stavanger (Norvegia) să nu se lase gârboviţi de telefoanele mobile şi de tablete şi să ridice privirea din ecran, „din acest cer virtual care îi orbeşte sufleteşte”.

1031 afișări
Imaginea articolului Episcop, mesaj neobişnuit pentru copii: Nu vă lăsaţi gârboviţi de telefoane şi Ipad-uri. Ridicaţi privirea din acest cer virtual

Episcop, mesaj neobişnuit către copii: Nu vă lăsaţi gârboviţi de telefoanele şi Ipad-urile voastre. Ridicaţi privirea din acest cer virtual

Potrivit unui comunicat al Episcopiei Europei de Nord transmis, luni, episcopul Macarie Drăgoi i-a îndemnat pe credincioşi să evite înrobirea şi gârbovirea produsă de dependenţa de noile tehnologii.

„Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Europei de Nord s-a aflat în vizită pastorală la românii din Norvegia. Duminică, ierarhul s-a aflat în mijlocul românilor din oraşul norvegian Stavanger unde a săvârşit Sfânta Liturghie în noul locaş de cult care urmează să fie achiziţionat de parohia românească din Stavanger, de la comunitatea luterană din zonă. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a făcut trimitere la minunea tămăduirii de Hristos a femeii gârbove, relatată în evanghelia duminicală, îndemnându-i pe credincioşii să evite înrobirea şi gârbovirea produsă de dependenţa de noile tehnologii, avertizând în mod special necesitatea protejării copiilor de influenţa lor nocivă. <Nu vă lăsaţi gârboviţi de telefoanele şi Ipad-urile voastre! Ridicaţi privirea din ecran, din acest cer virtual care vă orbeşte sufleteşte! Priviţi cu milă şi grijă la chipurile celor din preajmă, apoi înălţaţi-vă privirea spre cer, privind spre Mântuitorul Hristos, de la Care se pogoară toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit!>”, se arată în comunicat.

Copiii şi credincioşii prezenţi la slujbă au primit cărţi de rugăciuni şi mai multe daruri din partea episcopului Macarie Drăgoi, care a vizitat şi la domiciliu câţiva enoriaşi.

„Credincioşii s-au închinat cu multă evlavie şi bucurie Icoanei Maicii Domnului <Stăpâna Fiordurilor> păstrată în biserica parohială din Stavanger”, au subliniat reprezentanţii Episcopiei Europei de Nord.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
episcop,
mesaj,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici