EXCLUSIV - ÎNREGISTRĂRI DNA: Judecătoarea David se interesa cum să-l scape pe Petru Blanda

Interceptările şi înregistrările procurorilor făcute în cazul judecătoarei ICCJ Maria David, arestată pentru trafic de influenţă, arată cum magistrata căuta să identifice soluţii judiciare de a-l scăpa pe omul de afaceri Petru Blanda de pedeapsa de trei ani de închisoare cu executare, arată ICCJ.

500 afișări
Imaginea articolului EXCLUSIV - ÎNREGISTRĂRI DNA: Judecătoarea David se interesa cum să-l scape pe Petru Blanda

EXCLUSIV - ÎNREGISTRĂRI DNA: Judecătoarea David se interesa cum să-l scape pe Petru Blanda (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

Instanţa supremă redă, în motivarea deciziei prin care a emis mandat de arestare preventivă pe numele judecătoarei ICCJ, Maria David, o înregistrare ambientală în care protagoniştii sunt ea şi şoferul omului de afaceri Petru Blanda, Marin Pahonţu, pentru care magistrat trebuia să intervină la un complet de judecători, care să-l scape pe Blanda de închisoare.

Potrivit motivării deciziei de arestare a judecătoarei Maria David de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obţinută de agenţia MEDIAFAX, discuţia relevă elemente mai vechi, respectiv ajutorul acordat de judecătoare în anul 2009 în cazul unei contestaţii în anulare a omului de afaceri, făcându-se referiri şi la noul ajutor pe care magistrata urma să i-l ofere afaceristului privind condamnarea sa la închisoare cu executare.

Înregistrarea datează din 21 februarie şi a avut loc în restaurantul "Casa Românească" din oraşul Otopeni:

"Maria David (M.D.): Doamne! Adică e chiar într-o ureche nu ştiu cum să, să spun. Măi, Marian?

Marin Pahonţu (M.P.): Da

M.D.: Eu am vorbit cu cineva şi m-am interesat, a zis că se mai poate încă, deci pe alte acte noi.

M.P.: Îhî, îhî!

M.D.: De ce? Până ajung ei să spună mai aşa ... Deci o înregistrează direct la judecătorie...

M.P.: Da...

M.D.: Cică judecătoria o... o transmite acolo şi atunci el având în continuare o revizuire pe rol ...

M.P.: Da, da...

M.D.: Poa' să-şi menţină asta. Şi mai merge o contestaţie la executare pe prescripţie ă... nu ştiu, ceva de genul ăsta m-am interesat eu.

M.P.: Îhî, îhî...

M.D.: Da' nu puteam să-ţi spun prin telefon.

M.P.: Da, da, da...da, da!

M.D.: Şi să înceapă iar cu ... Că, până...până se vede ea că e indamisibilă poate obţine iar o admitere în principiu...

M.P.: Da, da, da...

M.D.: Şi pe urmă ... treaba lui ce vrea să...să facă

M.P.: Asta este!

M.D.: Să înregistreze o alta, pe acte noi!

M.P.: Da.

M.D.: Înţelegi? Şi ...ce să....ce....ce pot, n-am ce să-i fac?! Mai mult de atât ....

M.P.: Mai mult de atât...

M.D.: Mai mult...

M.P.: Să fie sănătos!

M.D.: Da' i-am spus vineri că nu-i sigur. I-am spus!

M.P.: E problema lui...

M.D.: Da, da...

M.P.: Dacă nu m-am enervat aşa, ştii ă...

M.D.: Îhî.

M.P.: Da... El are ce are în cap cu suma aia.

M.D.: Păi, da' şi ce să-i fac eu?!

M.P.: Fir-ar al naibii să fie!

M.D.: Păi, şi ce... ce să-i fac?! Pentru suma aia a beneficiat de libertate.

M.P.: Da...da...

M.D.: Ce n-ar da el acuma să...?

M.P.: Păi, da, da, da...

M.D.: Deci, ceva ceva s-a făcut.

M.P.: Da. Păi, da.

M.D.: Şi dacă nu era aia, asta a fost legată de aia.

M.P.: Da...da...Păi, da.

M.D.: Deci, el a stat ca ăia?! A stat în libertate, nu-i aşa?! E, asta-i bună!".

În aceeaşi discuţie judecătoarea David îi explica denunţătorului Petru Blanda pârghiile judiciare pe care le avea la îndemână:

"M.D.: Uitaţi cum trebuie, cum o să facă! Deci, admite recursul, admite revizuirea şi o rejudecă. La rejudecare vă va pune să faceţi o expertiză. Că ăia trebuiau să facă o expertiză neapărat. Face o expertiză.

P.B.: Da.

M.D.: După ce admite expertiza, după aia ei judecă recursul. Deci el primeşte ... are două faze, deci, două faze! Una, deci, acum vrea să admită recursul, recursul dumneavoastră, să admită cererea de revizuire şi să dispună judecătoru'!

P.B.: Păi, admit, admiţi recursul, admiţi recursul...deci, pe, pe fond s-a judecat.

M.D.: Aşa!

P.B.: Deci recursul trebuie să se pronunţe.

M.D.: Domnul Petrică, staţi puţin!

P.B.: Că pe fonsd, pe fond s-a pronunţat.

M.D.: Cine s-a pronunţat?

P.B.: S-au pronunţat...Oprea.

M.D.Păi, ăla nu e...Aia e admiterea supendării hotărârii.

P.B.: Admiterea în principiu şi...

M.D.: Dar n-are treabă aia, aia e, e...aia gata, aia iese din asta.

P.B.: Da, da!

M.D.: Deci, dumneavoastră aţi pierdut cererea de revizuire, da? Pe fond.

P.B.: Da!

M.D.: Şi aţi făcut recurs.

P.B.: Da!

M.D.: Aşa. Vă admite recursul că aţi făcut recurs pe fond...

P.B.: Da.

M.D.: Admite cererea de revizuire, lăsaţi aia, aia nu mai e...Nu se, nu se mai discută.

P.B.: Aha!

M.D.: Admite cererea de revizuire şi va admite o expertiză.

P.B.: Păi asta e...A, dacă admite cererea de revizuire asta e!

M.D.: Şi va admite, da, va admite şi o expertiză ca să poată să admită ei în totalitate de doriţi dumneavoastră, va trebui să facă şi o expertiză, m-aţi înţeles?

P.B.: Îhî, îhî!

M.D.: A zis că fără să fac eu vreo expertiză acum, adică după ce vă admite recursul!

P.B.: Îhî!

M.D.: Admite cererea de revizuire şi dispune rejudecarea fondului, ce aţi pierdut.

P.B.: Îhî!

M.D.: Deci, men...să menţină ce aţi câştigat şi rejudecă fondul ei, nu-l mai trimit înapoi să rejudece Târgovişte.

P.B.: Da, da, da.

M.D.: Şi vă rejudecă fondul. Când rejudecă fondul, ce aţi pierdut, dumneavoastră cereţi o expertiză.

P.B.: Îhî!

M.D.: Să facă o expertiză şi apoi mai departe. Deci, asta va fi prima etapă.

P.B.: Îhî!

M.D.: Că ea...şi apoi, cum să-ţi spun? Anulează hotărârea aia în a doua etapă.

P.B.: Îhî!

M.D.: Deci, noi am vorbit pe etape, să, să ţineţi bine minte ce vă spun.

P.B.: Da, nu, în regulă.

M.D.: Deci, acuma admite recursul, admite cererea de revizuire şi dispune efectuarea unei expertize.

P.B.: Da.

M.D.: Şi noi tot pe etape vom vorbi pentru...tot pe etape.

P.B.: Aha. Bine.

M.D.: În prima etapă aşa...".

Judecătoarea Maria David a fost arestată preventiv, în 29 februarie, pentru 29 de zile, instanţa supremă admiţând, cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Procurorii anticorupţie au reţinut-o, în 28 februarie, pe judecătoarea Maria David, pentru că ar fi pretins 200.000 de euro de la o persoană pentru a interveni pe lângă foştii săi colegi de la Curtea de Apel Ploieşti să admită o contestaţie pentru anularea unei condamnări.

David a fost judecător în Târgovişte, apoi a promovat la Curtea de Apel Ploieşti, iar din 2009 este magistrat la instanţa supremă.

Potrivit DNA, în perioada noiembrie - decembrie 2009, judecătoarea Maria David a pretins şi primit de la un denunţător, în trei tranşe, prin intermediar, suma de 200.000 euro. În schimbul banilor, Maria David a promis că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea unui dosar al Curţii de Apel Ploieşti, astfel încât aceştia să admită o contestaţie în anulare, să desfiinţeze hotărârea iniţială de condamnare a denunţătorului şi să pronunţe o hotărâre de achitare a acestuia. Iniţial, denunţătorul fusese condamnat la pedeapsa de trei ani închisoare cu executare pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală.

La data de 10 decembrie 2009, Curtea de Apel Ploieşti a admis în principiu contestaţia în anulare formulată în dosarul respectiv şi a dispus suspendarea deciziei iniţiale de condamnare pronunţată de aceeaşi instanţă, până la soluţionarea pe fond a contestaţiei în anulare.

În luna ianuarie, Maria David i-ar fi promis aceluiaşi denunţător că, în schimbul unor sume de bani pe care i le va preciza ulterior, va interveni pe lângă judecătorii de la Curtea de Apel Ploieşti, astfel încât aceştia să pronunţe o soluţie favorabilă acestuia într-un dosar având ca obiect recursul declarat de acesta împotriva unei sentinţe penale prin care Judecătoria Târgovişte îi respinsese o cerere de revizuire. Cererea de revizuire fusese formulată împotriva aceleiaşi decizii penale prin care denunţătorul fusese condamnat la pedeapsa de trei ani închisoare cu executare pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală. În perioada ianuarie-februarie 2012, Maria David a primit de la denunţător, în mod repetat, suma totală de 4.000 euro şi 3.800 lei.

În 21 februarie, Maria David i-a mai pretins denunţătorului 110.000 de euro, spunându-i că îi va remite judecătorilor pentru a rezolva favorabil doar "prima etapă", respectiv admiterea recursului, admiterea cererii de revizuire şi rejudecarea acesteia, urmând ca pentru etapa a doua, constând în anularea hotărârii prin care a fost condamnat, să-i dea o altă sumă de bani al cărei cuantum i-l va preciza.

La termenul din 27 februarie, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat recursul declarat de denunţător împotriva sentinţei penale pronunţată de Judecătoria Târgovişte.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici