EXCLUSIV: Judecătorul ICCJ Măniguţiu este chiriaş în apartamentul avocatului Radu Gherbovan

Publicat: 11 10. 2011, 12:01
Actualizat: 11 10. 2016, 17:32

Surse judiciare au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că situaţia de fapt din dosarul judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmăriţi penal pentru fapte de corupţie, este una de „moralitate negativă” în ceea ce-l priveşte pe magistratul Niculae Măniguţiu.

Potrivit surselor citate, la dosarul cauzei ar exista o interceptare telefonică din care reiese că magistratul ar locui cu chirie în casa lui Radu Silinescu Gherbovan, soţului avocatei Claudia Silinescu Gherbovan. În acest sens a fost încheiat un contract de închiriere pentru decontarea de către instanţa supremă a chiriei.

O copie originală a contractului a fost depusă la Administraţia Financiară a Sectorului 4, iar alta la instanţa supremă în vederea decontării preţului chiriei prevăzute în documentul respectiv.

Potrivit legislaţiei actuale în vigoare, instanţele pot deconta pentru magistraţi chiria până în cuantumul sumei de 600 de euro.

Sursele citate nu au putut preciza care este suma exactă prevăzută în contractul încheiat de Măniguţiu cu Gherbovan, dar arată că în contractul respectiv suma declarată de cei doi ar fi cu mult mai mare decât cea plătită efectivă de către judecător avocatului.

În acest context, potrivit surselor citate, „la mijloc intervine o problemă de moralitate negativă a magistratului”, care se poate tranforma într-una cu caracter penal dacă se dovedeşte că judecătorul l-a favorizat la un moment dat pe avocat.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează acte de urmărire penală faţă de următoarele persoane: Gabriela Victoria Bârsan, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă; Iuliana Puşoiu, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă; Claudia Gherbovan Silinescu, avocat în Baroul Bucureşti, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă şi Gabriel Chriac, om de afaceri, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă.

Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale, în perioada mai 2010 – mai 2011, învinuitele Bîrsan Gabriela Victoria şi Puşoiu Iuliana au primit, în mod repetat, de la învinuiţii Gherbovan – Silinescu Claudia şi Chiriac Gabriel, diferite foloase reprezentând bijuterii, contravaloarea unor bilete de avion şi plata cazării pentru diferite deplasări în străinătate, suportarea cheltuielilor ocazionate de organizarea unor petreceri la restaurant, asigurarea folosinţei gratuite a unui apartament situat în Paris – Franţa. Foloasele respective au fost primite în schimbul facilitării soluţionării favorabile a unor dosare aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Învinuiţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală, precizează DNA.

Totodată, numele lui Niculae Măniguţiu este vehiculat în ancheta DNA.