Exerciţii de tir cu arcul, vâslit şi tiroliană, organizate de MApN de Ziua Forţelor Terestre Române

MApN organizează, marţi, o serie de evenimente cu prilejul Zilei Forţelor Terestre Române.

733 afișări
Imaginea articolului Exerciţii de tir cu arcul, vâslit şi tiroliană, organizate de MApN de Ziua Forţelor Terestre Române

Exerciţii de tir cu arcul, vâslit şi tiroliană, organizate de MApN de Ziua Forţelor Terestre Române

„Sărbătorirea, în data de 23 aprilie, a Zilei Forţelor Terestre Române - zi de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă - Patronul spiritual al militarilor din Forţele Terestre, reprezintă un eveniment marcant în cadrul evocării tradiţiilor Armatei României. În acest context aniversar, Statul Major al Forţelor Terestre, marile unităţi şi unităţile din subordine aflate în municipiile reşedinţă de judeţ din întreaga ţară, organizează, în perioada următoare, împreună cu autorităţile publice locale, programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, competiţii sportive şi aplicativ-militare, expoziţii de carte, concerte ale muzicilor militare, vizionare de filme documentare, precum şi ceremonii militare specifice, la monumentele închinate memoriei Eroilor Forţelor Terestre Române”, transmite MApN.

Astfel, în Bucureşti, sâmbătă şi duminică, 20 şi 21 aprilie, între orele 11.00-19.00, în Parcul „Carol I” va avea loc o expoziţie de armament, echipamente şi tehnică militară, standuri de prezentare a ofertei educaţionale şi de promovare a carierei militare, exerciţii demonstrative de tir cu arcul, vâslit, bicicletă, tiroliană, cort în boot camp, exerciţii demonstrative de karate şi box, stand de prezentare a Asociaţiei de caritate „O.N.O.R.” (Oameni, Naţiune, Onoare, Respect) a Ministerului Apărării Naţionale, expoziţie cu tematică istorică, spectacole susţinute de formaţiile artistice ale cercurilor militare din subordinea Statului Major al Forţelor Terestre, concerte de fanfară şi exerciţii de Drill Team cu militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

La Mall AFI Cotroceni se va desfăşura o expoziţie de armament, echipamente şi tehnică militară, standuri de prezentare a ofertei educaţionale şi de promovare a carierei militare, exerciţii demonstrative de scrimă şi hochei, concert de fanfară şi spectacol susţinut de elevii Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc.

Duminică, între orele 19.00-21.30, este organizată o retragere cu torţe pe itinerarul Parcul Carol I - Palatul Parlamentului - Ministerul Apărării Naţionale - Şos. Panduri - Palatul Cotroceni - Bd. Vasile Milea - Drumul Taberei (sediul Statului Major al Forţelor Terestre), iar marţi, 23 aprilie, Parcul Tineretului între orele 12.00-13.00 se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor Căzuţi în Misiune în Teatrele de Operaţii şi pe Teritoriul României.

„Istoria Forţelor Terestre Române se identifică cu istoria Armatei României, iar anul acesta, la împlinirea a 165 de ani de existenţă, această categorie de forţe constituie organismul care dă încredere poporului român că România este în măsură să răspundă rapid şi eficient provocărilor de securitate şi să desfăşoare, alături de forţele aliate, o gamă diversificată de misiuni pentru combaterea ameninţărilor la adresa păcii şi securităţii Alianţei Nord-Atlantice”, se menţionează în finalul comunicatului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
mapn,
smft,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici