Potrivit lui Bujduveanu, aceste acorduri permit intervenția „pe cheltuiala Primăriei”, pentru ca lucrările să fie demarate cât mai curând.
Bujduveanu a mai afirmat că intervenția se face „pe cheltuiala integrală a Primăriei, pentru a elimina riscurile”.
În data de 17 octombrie 2025, o explozie puternică s-a produs într-un bloc situat în Sectorul 5 al Capitalei, pe Calea Rahovei. În urma evenimentului, trei persoane și-au pierdut viața, iar alte 15 au fost rănite.
La sfârșitul lunii octombrie au fost făcute și primele rețineri în cazul exploziei blocului din Rahova. Trei persoane au fost reţinute în urma percheziţiilor făcute la persoane fizice şi juridice în cadrul dosarului penal întocmit în urma exploziei din Rahova.