- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (04.03.2015, 10:30)
- Catalin Lupasteanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Felix Tătaru, consultant în campaniile lui Iohannis şi Băsescu, audiat la DNA în dosarul "Gala Bute": Nu am avut funcţie publică, nu aveam de ce să iau mită
Felix Tătaru, consultant în campaniile electorale ale lui Klaus Iohannis şi Traian Băsescu, a venit, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiat ca martor în dosarul "Gala Bute". Tătaru a declarat, după audiere, că a dat o declaraţie în care a vorbit despre contractele încheiate de firma sa, precizând că nu era treaba lui cum ajungeau banii la PDL şi că el nu avea de ce să ia mită, pentru că nu a avut funcţie publică.
Urmărește
2222 afișări
Felix Tătaru (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)
UPDATE - Tătaru, audiat despre contractele firmei sale: Nu am avut funcţie publică, nu aveam de ce să iau mită
Directorul agenţiei de publicitate GMP, Felix Tătaru, consultant în campaniile electorale ale lui Klaus Iohannis şi Traian Băsescu, a spus că firma sa a încasat bani din contracte doar în cont.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ești de acord ca Iohannis să rămână în funcție, deși mandatul lui expiră pe 21 decembrie? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
BOR: Îndemnăm preoţii şi credincioşii să nu participe la proteste împotriva CCR
-
Călin Georgescu anunţă că merge duminică la secţia de votare din Mogoşoaia şi va aştepta să voteze pentru turul doi al prezidenţialelor
-
George Simion: Noi vom merge la ora 13 la secţiile de votare cu o lumânare să ţinem un moment de reculegere
Felix Tătaru a precizat că aceste contracte au fost deja controlate de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi că, probabil, vor mai urma controale.
Întrebat dacă a primit mită, Felix Tătaru a spus că el deţine o firmă şi nu a avut niciodată o funcţie publică, adăugând: "De ce aş primi eu mită?".
Întrebat dacă în anul 2011 a avut contracte cu PDL, Felix Tătaru a răspuns afirmativ. El a adăugat că nu îl cunoaşte pe cel care ar fi declarat în faţa anchetatorilor DNA că i-ar fi oferit o pungă cu bani.
Felix Tătaru a fost audiat la DNA în calitate de martor în dosarul "Gala Bute".
Întrebat, la intrarea în sediul DNA, dacă va da declaraţii în dosarul "Gala Bute", Felix Tătaru a spus că a primit un mesaj în care era anunţat să se prezinte pentru a fi audiat ca martor.
Felix Tătaru a spus că îl cunoaşte pe Tudor Breazu, dar a precizat că niciodată nu a primt vreun ban şi nu a intermediat vreo dare de bani. El a arătat că se va lămuri despre ce este vorba după ce va discuta cu procurorii.
Potrivit unor surse judiciare, numele lui Felix Tătaru, directorul agenţiei de publicitate GMP, unul dintre cei care au făcut strategia din campania electorală a lui Klaus Iohannis din 2014 şi, anterior, l-a ajutat pe Traian Băsescu să câştige alegerile prezidenţiale şi cele pentru Primăria Capitalei din 2000, ar apărea în documentele din dosarul "Gala Bute", în care este arestată Elena Udrea.
Conform unor informaţii apărute în presă, Ana Maria Topoliceanu ar fi arătat, în denunţul său, că sume de bani de la Elena Udrea ar fi ajuns şi la Felix Tătaru.
Directorul agenţiei de publicitate GMP Felix Tătaru a fost consultant în peste 20 de campanii electorale, naţionale şi locale, numai pentru candidaţi şi partide de dreapta.
În dosarul "Gala Bute", Elena Udrea a fost arestată preventiv în 25 februarie, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a emis pe numele ei mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Decizia nu este definitivă, contestaţia Elenei Udrea urmând să se judece în 5 martie, tot la instanţa supremă.
Mandatul de arestare a fost emis pentru: infracţiunea de luare de mită în legătură cu finanţarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a contractelor încheiate de Termogaz Company SA cu UAT Cavnic şi UAT Borsec; infracţiunea de luare de mită în legătură cu plăţile efectuate de Compania Naţională de Investiţii către SC Consmin SA; infracţiunea de luare de mită în legătură cu finanţarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company SA şi SC Kranz Eurocenter SRL cu UAT Lupeni şi UAT Petroşani; infracţiunea de abuz în serviciu, în legătură cu organizarea "Galei Bute", se arată în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, instanţa a respins propunerea DNA în cazul Elenei Udrea în ce priveşte acuzaţiile de tentativă la infracţiunea de folosire de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene şi infracţiunea de folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.
Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea a mai stat în Arestul Poliţiei Capitalei din seara zilei de 10 februarie, când a fost reţinută de procurorii DNA, în ziua următoare ea fiind arestată prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul "Microsoft". În 17 februarie, Elena Udrea a fost scoasă din arest şi plasată în arest la domiciliu, în urma deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a judecat contestaţia deputatului PMP.
Camera Deputaţilor a avizat, în 9 februarie, urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a Elenei Udrea atât în dosarul "Microsoft", cât şi în dosarul "Gala Bute". În 23 februarie, Camera Deputaţilor a avizat ultimele cereri ale procurorilor de urmărire penală şi arestare preventivă a deputatului PMP, în dosarul "Gala Bute", după ce anchetatorii au .
În dosarul "Gala Bute" sunt arestaţi preventiv fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja şi primarul municipiului hunedorean Lupeni, Cornel Resmeriţă. Fostul consilier al Elenei Udrea Ştefan Lungu şi fostul secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheoghe Nastasia sunt cercetaţi în arest la domiciliu.
Fostul ministru al Economiei Ion Ariton este inculpat şi el în acest dosar, pentru că ar fi determinat reprezentanţii a zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu suma totală de peste 1,7 milioane de lei, organizarea Galei Bute de către firma lui Rudel Obreja. Senatorul PNL Ion Ariton (ales din partea PDL) este sub control judiciar până în aprilie, acesta fiind obligat să nu părăsească ţara şi să se prezinte la Poliţia Sibiu în zilele stabilite prin programul de supraveghere.
În acelaşi dosar este arestat preventiv, din 8 februarie, şi Tudor Breazu, administratorul moşiei de la Nana a Elenei Udrea.
De asemenea, potrivit unor documente ale DNA obţinute de MEDIAFAX, Ana Maria Topoliceanu, fosta şefă a Companiei Naţionale de Investiţii, este urmărită penal pentru luare de mită, în dosarul "Gala Bute".
Elena Udrea a transmis recent pe Facebook, prin echipa de comunicare, că denunţurile împotriva sa în dosarul "Gala Bute" au fost făcute după ce Ana Maria Topoliceanu şi Gheorghe Nastasia au fost puşi sub acuzare.
"Circuitul denunţurilor: • Adrian Gărdean depune denunţ împotriva lui Ştefan Lungu şi a lui Gheorghe Nastasia. • După ce a fost acuzat, Lungu o denunţă pe Ana Maria Topoliceanu şi îl pomeneşte şi pe Tudor Breazu. • Acuzată de Lungu, Ana Maria Topoliceanu face denunţ împotriva Elenei Udrea şi îl presează pe Tudor Breazu să declare, la rândul său, împotriva lui Udrea. • Breazu neagă afirmaţiile lui Topoliceanu şi demonstrează cu probe presiunile la care a fost supus. • După denunţul lui Gărdean, Nastasia neagă, iniţial, acuzaţiile, pentru ca, apoi, să depună un denunţ împotriva Elenei Udrea. Concluzie: denunţurile împotriva lui Udrea au venit abia după ce Topoliceanu şi Nastasia au fost puşi sub acuzare. În realitate, odată prinşi, aceştia au vrut, în mod fraudulos, să plaseze vina mai departe", se arată în postarea de pe contul de Facebook al Elenei Udrea.
Citește pe alephnews.ro: Călin Georgescu anunță că va merge mâine dimineața la secția de votare din Mogoșoaia. Candidatul va aștepta să voteze în turul doi al prezidențialelor
Citește pe www.zf.ro: De ce? Restaurantele „istorice“ KFC şi McDonald’s din zona Cişmigiu din Capitală au fost închise
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe