Florian Bodog, ministrul Sănătăţii: Acordul cu Eurotransplat va fi prelungit. Am discutat şi cu reprezentantul clinicii AKH

Ministrul Sănătăţii a declarat pentru MEDIAFAX că acordul cu Eurotransplant va fi prelungit, după ce a avut o discuţie cu preşedintele organizaţiei. Ministrul a mai spus că a avut discuţii cu omologul său austriac, dar şi cu şeful programului de transplant pulmonar de la clinica AKH.

570 afișări
Imaginea articolului Florian Bodog, ministrul Sănătăţii: Acordul cu Eurotransplat va fi prelungit. Am discutat şi cu reprezentantul clinicii AKH

Florian Bodog, ministrul Sănătăţii: Acordul cu Eurotransplat va fi prelungit. Am discutat şi cu reprezentantul clinicii AKH (Imagine: Adrian Piclisan/ Mediafax Foto)

"Am transmis o scrisoare oficială domnului Meiser, preşedintele Eurotransplant, cu care am şi discutat telefonic în cursul zilei de astăzi şi am obţinut promisiunea şi acordul de a prelungi scrisoarea de intenţie care expira la sfârşitul lunii martie, deci acordul cu Eurotransplant va fi prelungit, am permisiunea domniei sale. Am luat legătura cu ministerul Sănătăţii din Austria şi am solicitat să aibă o intervenţie politică, de data aceasta la clinica AKH, pentru pacienţii români. Acest lucru a fost convenit cu domnul premier Grindeanu. Am luat legătura cu domnul profesor Klepetko de la AKH care mi-a explicat că au o problemă de spaţiu, de supraaglomerare cu pacienţi şi rămânem în contact pentru a găsi cea mai bună soluţie pentru pacienţii români", a declarat pentru MEDIAFAX Florian Bodog, ministrul Sănătăţii.

Florian Bodog susţine că a primit raportul Agenţiei Naţionale de Transplant în urma controlului făcut miercuri la Spitalul Sfânta Maria, precizând că a convenit cu specialistul Igor Tudorache, de la clinica din Hanovra, care a acceptat să vină să opereze în România.

"Echipa trimisă de ANT mi-a transmis un raport din care reiese că Spitalul Sfânta Maria din Bucureşti îndeplineşte condiţiile de acreditare în vederea includerii în programul national de transplant de organe şi ţesuturi de origine umană, transplant pulmonar. Ministerul are datoria să se asigure, prin Agenţia naţională de Transplant, dacă sunt sau nu sunt îndeplinite condiţiile acreditării, iar ANT, sub semnătura celor trei evaluator şi a preşedintelui agenţiei, spune că sunt îndeplinite condiţiile. Am vorbit personal cu doctoral Igor Tudorache, specialistul de la Hanovra, care şi-a reafirmat disponibilitatea de a veni să opereze în România. Când va fi deschis, orizontul de timp ţine de echipa medical de acolo", a mai explicat Florian Bodog.

Demersurile vin după ce, la începutul săptămânii, ministrul Sănătăţii a anunţat că unitatea medicală AKH din Viena l-a informat că nu mai pot fi primiţi pacienţi români.

După acest anunţ şi după ce Agenţia Naţională a Transplant a anunţat că la Centrul Sfânta Maria se pot face transplanturi, pacienţiilor nu le era clar care va fi procedura, Asociaţia pentru Protecţia Pacienţilor susţinând că ar prefera ca intervenţiile să fie realizate în străninătate.

"Pentru noi nu este o veste bună, este o veste rea. Tocmai vin la Spitalul Floreasca, după o discuţie foarte constructivă cu domnul Brădişteanu, am făcut nişte paşi importanţi pentru un pacient care are nevoie de un transplant pulmonar şi cardic şi se lămurise. (...) Acest pacient care avea nişte şanse, acum nu mai are şanse pentru că dacă se face transplant în România, niciun pacient nu va mai fi tranferat în străinătate. (..) În urma discuţiei cu medicii s-a hotărât să se semneze acel formular 112, ca să se poata apela la o clinica din străinătate. Dar în conditiile în care s-ar face transplant pulmonar la Sf. Maria, acum stau şi mă întreb dacă domnul doctor Brădişteanu mai poate semna acest document. Urmează să discutăm cu juriştii", a declarat Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor.

Confom legislaţiei de la noi din ţară, dacă un pacient poate fi operat în România, transferul lui în străinătate ar însemna să se facă coplata diferenţei serviciului medical faţă de tarifele din România.

"Mi-e teamă că din acest moment, nu mai putem solicita formularul 112 pentru transplant în străinătate. Legislaţia spune că dacă se poate face o intervenţie medicală în România, nu mai putem utiliza formularul 112 decât în anumite condiţii, să facem coplata diferenţei serviciului medical faţă de tarifele din România. Transplantul pulmonar nu se face în ultima fază a afecţiunii pulmonare, el trebuie pregătit. Transplantul în România ar echivala cu moartea pacientului", a adăugat Vasile Barbu.

Pacientul în cauză este din Piteşti, are 37 de ani şi are nevoie de transplant pulmonar şi cardic iar cu ajutorul medicilor de la Spitalul Floreasca ar fi urmat să fie operat la o clinică din străinătate. Soţia bărbatului spune că, din 2009 de când acesta a suferit un infarct, starea lui s-a agravat de la an la an. După ce a fost la mai mulţi medici, la Spitalul Floreasca a găsit o soluţie şi o speranţă pentru soţul ei.

"Am fost la Floreasca pentru a face actele necesare pentru transplat şi vreau să se facă operaţia cât mai repede pentru că este foarte grav. În 2009, soţul meu a făcut un infarct, în Italia, de acolo l-am adus casă şi l-am dus la mai mulţi medici, dar starea lui s-a agravat din an în an. Din 2013, am ajuns la Floreasca şi acolo se face tot ce e necesar pentru transplant. Pe lista de aşteptare am fost din 2014. Noi ştiam de clinica din Viena unde se face transplant de plămâni, ştim că acolo nu se mai primesc pacienţi, dar domnii doctori de la Floreasca au spus că vor face tot posibilul să fie totul bine. Eu vreau să îmi tratez soţul cât mai repede şi cât mai urgent pentru că stare lui nu poate să aştepte. E tânăr, avem trei copii", a declarat pentru MEDIAFAX soţia pacientului..

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici