Prima pagină » Social » Florile din Parcul Cișmigiu, păzite de polițiști locali. Sute de flori au fost furate în câteva zile

Florile din Parcul Cișmigiu, păzite de polițiști locali. Sute de flori au fost furate în câteva zile

Polițiștii locali și-au intensificat patrulările în Parcul Cișmigiu după ce sute de flori plantate de angajații primăriei au fost furate în ultimele zile.
Florile din Parcul Cișmigiu, păzite de polițiști locali. Sute de flori au fost furate în câteva zile
Foto: Facebook/Primăria Municipiului Bucureşti
Cosmin Pirv
04 apr. 2026, 12:05, Social

„Abia am plantat, miercuri și joi, sute de erica roz în jardinierele din Parcul Cișmigiu. Peste noapte, o mare parte din ele au fost smulse din rădăcină și furate”, se arată sâmbătă pe pagina de Facebook a Primăriei Capitalei.

Vineri au fost făcute replantări în spațiile rămase libere din jardiniere.

„Nu au rezistat mult. În decurs de două ore, au fost din nou furate. Aceeași soartă au avut-o narcisele și irișii de pe spațiul verde, dar și un gutui proaspăt plantat în Grădina Japoneză”, susțin reprezentanții primăriei.

„Ieri, muncitorii ALPAB – Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti au completat florile de primăvară vandalizate. Iar Poliția Locală a Municipiului București a intensificat patrulările atât pe timp de zi, cât și de noapte”, mai arată aceștia.

Tot în Parcul Cișmigiu, cineva a deversat, noaptea, un morman de gunoaie.

În urma cercetărilor făcute s-a stabilit că acestea proveneau de la o clinică stomatologică din zonă. Sancțiunea dată se ridică la 50.000 de lei.

Recomandarea video