Fostul deputat Gabriel Bivolaru şi alţi trei membri ai grupării sale, arestaţi preventiv

Fostul deputat Gabriel Bivolaru şi trei dintre membrii grupării specializate în furt de combustibil din conducte al cărei lider era au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, decizia fiind luată de Tribunalul Constanţa în noaptea de luni spre marţi.

683 afişări
Imaginea articolului Fostul deputat Gabriel Bivolaru şi alţi trei membri ai grupării sale, arestaţi preventiv

Gabriel Bivolaru (Imagine: Adrian Boioglu/ Mediafax Foto)

Magistraţii Tribunalului Constanţa au admis, în cursul nopţii de luni spre marţi, propunerile de arestare preventivă pentru patru dintre cei zece inculpaţi în dosarul furtului de combustibil din conducte, între care şi Gabriel Bivolaru, pentru infracţiunile de furt calificat, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Pentru celelalte şase persoane implicate în acest dosar instanţa a luat decizia cercetării lor în libertate.

Decizia Tribunalului nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Fostul deputat Gabriel Bivolaru şi alţi opt membri ai reţelei sale au fot reţinuţi, duminică, o a zecea persoană, Gheorghe Mangalea, care reuşise însă să fugă, după ce a fost urmărit de poliţişti, a fost prinsă luni şi se află printre persoanele care au primit mandate de arestare.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului Tribunalului Constanţa, inculpaţii furau ţiţei din conducte Conpet folosind instalaţii artizanale de perforare, după care încărcau şi transportau produsul petrolier în cisterne-bazin de 30 de tone, disimulate în remorci de cereale sau în recipiente ascunse într-o autoutilitară, de unde erau transferate într-o cisternă, apoi îl duceau în depozitele unui antrepozit fiscal din oraşul Năvodari. Acolo, produsul petrolier sustras era introdus în mod fraudulos în circuitul comercial de către Gabriel Bivolaru.

Procurorul care a instrumentat cazul, Teodor Niţă, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că acţiunea de monitorizare a acestei grupări a început la sfârşitul lunii mai, în urma unei informaţii, iar de atunci s-a început supravegherea inculpaţilor care furau ţiţeiul dintr-o conductă aflată în zona localităţii Nisipari.

"Era foarte inteligentă manevra. Camioanele stăteau la încărcat toată noaptea pentru că dacă ar fi dat drumul la presiune, ar fi apărut scăderi. Aşa, la 0,1 bari nu apăreau modificări pe grafic, deci era foarte greu observabil de cei de la Conpet. După care ajungea la Năvodari, la o rafinărie funcţională, dar neautorizată", a precizat Teodor Niţă.

La începutul lunii iunie, inculpaţii au mutat operaţiunea în zona comunei Cumpăna, unde montaseră alte instalaţii artizanale.

"O chestiune de o ingeniozitate tehnică incredibilă: prin conducta de 25 de ţoli a Conpet au făcut bypass în conducta de 20 de ţoli a Conpet şi din aceasta au scos, printr-o canalizare, undeva în câmp, la vreo doi kilometri, sub o cultură de floarea soarelui. Putea să se are liniştit acolo pentru că brăzdaru plugului nu deranja pe nimeni", a mai spus procurorul.

Potrivit acestuia, ţiţeiul ajungea apoi în maşini cu rezervoare de mare capacitate, care îl transportau până în zona localităţii Techirghiol, unde era transferat într-o cisternă ce ducea apoi petrolul la rafinăria din Năvodari, fiind transformat într-o benzină de proastă calitate. Aceasta ajungea apoi în circuitul comercial, însă anchetatorii nu au stabilit încă modul în care era comercializat combustibilul.

Prejudiciul probat până în prezent de anchetatori este de 1,1 milioane de lei.

Sâmbătă şi duminică, procurorii Parchetului Tribunalului Constanţa, împreună cu lucrători ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa şi poliţişti ai Serviciului Rutier Constanţa, au intervenit în aceste zone, inclusiv la rafinăria de la Năvodari, fiind reţinute nouă persoane - Gabriel Bivolaru, Marian Chihaia, Adrian Arhire, Marius-Ciprian Poenaru, Paul Boamfă, Viorel Luca, Romeo-Ovdiu Merdicos, Petronel Dimofte şi Marius-Ionuţ Matei. Aceştia sunt cercetaţi pentru furt calificat, evaziune fiscală şi spălare de bani. De asemenea, o a zecea persoană a reuşit să scape la volanul unui autoturism BMW.

Firma pe care fostul deputat Gabriel Bivolaru, reţinut pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, ar fi folosit-o în afacerile cu ţiţei este deţinută de două companii offshore, cu sediul în Cipru, reprezentate de soţia şi de fiica acestuia, potrivit unor surse judiciare.

Sursele citate au spus că fostul deputat PDSR Gabriel Bivolaru controlează o societate comercială cu sediul în Năvodari, specializată în obţinerea unor produse intermediare prin prelucrarea ţiţeiului.

Potrivit datelor înregistrate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, societatea figurează ca fiind în funcţiune, dar sub "urmărire penală".

În 1 aprilie 2004, fostul deputat PDSR Gabriel Bivolaru a fost încarcerat, ca urmare a sentinţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, fiind condamnat la cinci ani de închisoare pentru păgubirea BRD cu aproape 50 de milioane de euro. Acuzaţiile aduse au fost de fals, uz de fals, înşelăciune şi evaziune fiscală.

Potrivit procurorilor, Bivolaru i-a avut complici pe Mona de Freitas şi pe Paula Monica Plazzotta (administrator de cont pentru cele zece firme), acestea fugind din România la scurt timp după ce anchetatorii au început cercetările în acest caz.

În 26 februarie 2007, Gabriel Bivolaru a părăsit arestul, fiind eliberat condiţionat ca urmare a deciziei Tribunalului Argeş, care a considerat că timpul pe care acesta l-a petrecut în închisoare a fost suficient pentru reeducarea, scopul pedepsei a fost atins, iar recompensele primite ilegal de fostul deputat nu-i pot fi imputate.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici