Fostul deputat Pandele şi un fost primar argeşean, condamnaţi la cinci ani de închisoare cu executare - Mediafax

Fostul deputat Pandele şi un fost primar argeşean, condamnaţi la cinci ani de închisoare cu executare

Fostul deputat Sorin Andi Pandele şi un fost primar din Argeş au fost condamnaţi la cinci ani de închisoare cu executare pentru infracţiuni de corupţie, completul de cinci judecători ai instanţei supreme majorând pedepsele iniţiale de trei ani cu suspendare primite de cei doi inculpaţi.

419 afişări
Imaginea articolului Fostul deputat Pandele şi un fost primar argeşean, condamnaţi la cinci ani de închisoare cu executare

Fostul deputat Pandele şi un fost primar argeşean, condamnaţi la cinci ani de închisoare cu executare (Imagine: Bogdan Maran/ Mediafax Foto)

Potrivit sentinţei publicate pe site-ul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de cinci judecători a admis recursul formulat de DNA împotriva sentinţei pronunţate în decembrie de ICCJ în dosarul fostului deputat Sorin Andi Pandele, condamnat în primă fază la trei ani de închisoare, cu suspendarea executării, majorând pedeapsa la cinci ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, pedeapsa a fost descontopită, iar fostul parlamentar a primit o pedeapsă de cinci ani de detenţie şi interzicerea unor drepturi pentru luare de mită, cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi continuată, un an de detenţie pentru fals material în înscrisuri oficiale.

În final, magistraţii au contopit pedepsele, urmând ca Sorin Andi Pandele să execute pedeapsa de cinci ani de închisoare.

Prin aceeaşi sentinţă, fostul primar al comunei argeşene Bradu Costel Zamfir, inculpat în acelaşi dosar, a fost condamnat la pedeapsa finală de cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi continuată, fals intelectual şi uz de fals în legătură directă cu o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie.

De asemenea, în acelaşi dosar Elena Cornelia Păun a fost condamnată la cinci ani de închisoare pentru infracţiunile de dare de mită în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi continuată, complicitate la fals intelectual, complicitate la uz de fals şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale în legătură directă cu infracţiuni asimilate unor infracţiuni de corupţie.

În primă instanţă, prin sentinţa pronunţată în decembrie 2012 Înalta Curte de casaţie şi Justiţie l-a achitat pe Sorin Andi Pandele pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi l-a condamnat pe fostul deputat la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de şapte ani pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals material în înscrisuri oficiale. Prin sentinţa pronunţată în primă instanţă Costel Zamfir şi Păun Elena primiseră condamnări de trei ani de închisoare cu suspendare şi un termen de încercare de opt ani fiecare.

Sentinţa pronunţată de completul de cinci judecători prin care cei trei inculpaţi primesc condamnări cu executarea pedepselor este definitivă.

În iunie 2010, procurorii din cadrul DNA Piteşti l-au trimis în judecată pe Sorin Andi Pandele, director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Argeş în perioada 2005 - 2008, la acea vreme deputat în Parlamentul României, pentru luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă calificată şi în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă calificată şi în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată Costel Zamfir - fost primar al comunei Bradu, judeţul Argeş (în perioada 2000 - 2008), pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă calificată şi în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă calificată şi în formă continuată, fals intelectual şi uz de fals, ambele în formă continuată - şi Elena Cornelia Păun, pentru dare de mită, în formă continuată, complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi în formă continuată, complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi în formă continuată, complicitate la infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals, în formă continuată, complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Potrivit rechizitoriului, în 27 septembrie 2007, în baza unei înţelegeri anterioare, Sorin Pandele ar fi primit de la Elena Păun suma de 190.000 de lei "pentru a-şi exercita în mod defectuos atribuţiile de director al OCPI Argeş, în sensul emiterii, în mod nelegal, a unui titlu de proprietate".

Astfel, în cursul lunii ianuarie 2006, Pandele, în calitate de director al OCPI Argeş şi de membru al Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Argeş, ar fi dispus în mod nelegal emiterea unui titlu de proprietate inculpatei Păun, pentru un teren intravilan în suprafaţă de 1,1953 de hectare (menţionat scriptic ca fiind amplasat pe teritoriul comunei Bradu, în realitate amplasat în municipiul Piteşti), semnând acest titlu, deşi avea cunoştinţă despre faptul că aceasta nu formulase cerere în nume propriu şi nu-i fusese validat dreptul de reconstituire a suprafeţei de teren respective. După redactarea titlului, inculpatul l-a înaintat Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Argeş în vederea definitivării procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate.

Ulterior emiterii acestui titlu, în cursul lunii mai 2007, în mod nelegal, Pandele ar fi dispus efectuarea unor corecturi asupra acestui document cu consecinţa modificării teritoriului administrativ unde se afla amplasat terenul, prin înlocuirea comunei Bradu cu municipiul Piteşti, inclusiv vecinătăţile, toate aceste corecturi fiind certificate de către directorul OCPI Argeş.

La realizarea acestui scop a contribuit şi inculpatul Zamfir Costel care, în calitate de primar al comunei Bradu-judeţul Argeş şi de preşedinte al Comisiei locale de fond funciar Bradu, ar fi falsificat mai multe documente (trei procese-verbale de punere în posesie şi două fişe cu date) care au stat la baza emiterii titlului de proprietate şi la efectuarea corecturilor.

La rândul său, Păun ar fi falsificat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru a da o aparenţă de legalitate emiterii, în mod fraudulos, a acestui titlu. În plus, aceasta ar fi folosit această cerere la Judecătoria Piteşti, într-un proces civil în care proprietarii de drept ceruseră constatarea nulităţii titlului de proprietate, cât şi cu ocazia efectuării cercetărilor în prezenta cauză penală.

Pentru a câştiga procesul civil, Păun ar fi oferit o sumă unei angajate a Primăriei Bradu pentru a falsifica o adresă.

Prejudiciul cauzat de inculpaţi în dauna Primăriei municipiului Piteşti şi persoanelor fizice, proprietari în mod legal ai terenului a fost calculat de către anchetatori la suma totală de 530.497 de lei.

Dosarul a fost judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici