Felicia Man solicitase Curţii de Apel Craiova, încă din 23 august, suspendarea actului semnat de ministrul Liviu Pop, prin care ea şi alţi 12 inspectori şcolari generali şi-au pierdut funcţiile.
Judecătorii i-au respins cererea, joi, însă decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.
Ca şi în cazul celorlalţi inspectori demişi, şi şefei IŞJ Olt i se impută netransmiterea raportului cu privire la „Starea învăţământului românesc”, transmiterea raportului de audit după data stabilită – 20 iunie, deşi cel puţin în cazul judeţului Olt acesta a fost transmis pe 19 iunie. Un alt motiv de demitere a fost nepublicarea declaraţiei de avere pe site-ul instituţiei.
Citeşte şi: FRF a confirmat că meciul România – Turcia se va juca la Cluj, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu
Citeşte şi: Curetea Supremă a decis revocarea măsurii controlului judiciar pentru Dinu Pescariu în dosarul privind baza „Cutezătorii”
Citeşte şi: Judo: Cleonia Rîciu a cucerit prima medalie pentru România la CM de juniori de la Zagreb
Citeşte şi: Lider de sindicat la Penitenciarul Târgşor: Legea recursului compensatoriu este o „graţiere mascată”
Citeşte şi: Vladimir Putin: Susţinerea separatismului de către unele state europene a declanşat criza catalană
Citeşte şi: Anchetă la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi după ce un bărbat a murit în urma unei o intervenţii chirurgicale minore