Fostul iubit al Luizei Melencu, audiat pentru prima dată. Ce ar fi primit tânăra înainte de dispariţie. „Nu ştiu de ce nu m-au chemat până acum”. VIDEO

Fostul iubit al Luizei Melencu este audiat, luni, la Craiova, el spunând că este pentru prima dată când e citat în acest dosar: „Chiar nu ştiu de ce nu m-au audiat până acum”. Băiatul afirmă că Luiza primea nenumărate apeluri anonime noaptea, înainte de dispariţie.

6875 afișări
Imaginea articolului Fostul iubit al Luizei Melencu, audiat pentru prima dată. Ce ar fi primit tânăra înainte de dispariţie. „Nu ştiu de ce nu m-au chemat până acum”. VIDEO

Fostul iubit al Luizei Melencu, audiat pentru prima dată de la dispariţie. Ce ar fi primit tânăra înainte de dispariţie

Tânărul a fost citat pentru prima dată în acest dosar, deşi el susţine că le-a cerut anchetatorilor de câteva luni să-i asculte mărturiile.

„Sunt pentru prima dată audiat. (...) Chiar nu ştiu de ce nu m-au audiat până acum. Adică, am venit special din afară să mă audieze, să văd şi eu despre ce e vorba aici. Şi tocmai acum...Acum 2-3 zile am primit o citaţie să vin aici.(...) O să le spun tot ce ştiu. Adică, cum am fost cu ea, ce s-a întâmplat...(...) Pe data de 13, seara, am vorbit cu ea. Dimineaţa am încercat să o sun şi nu a mai răspuns. Vorbeam normal. A doua zi am încercat să sun, m-au sunat părinţii, mi-au zis că nu răspunde, m-am îngrijorat... ( ...) La 2 dimineaţa o sunau numere private, dar na...asta se întâmpla zilnic, seară de seară. Cu vreo 3 luni înainte să se întâmple chestia asta.(...) Suna, răspundeam şi nu vorbea nimeni", a declarat fostul iubit al Luizei Melencu.

Şi fostul iubit al Luizei crede că fata este în viaţă: „Eu cred că este în viaţă. Că este scoasă din ţară şi este în viaţă. Simt eu că aşa este. Nu cred că este moartă pentru că nu sunt nici dovezi, în primul rând că este moartă şi...simt. (...) Luiza...este un înger de copil. Foarte cuminte, ascultătoare", a spus băiatul.

De asemenea, mama Luizei Melencu acuză anchetatorii că nu au ţinut cont de declaraţiile privind apelurile anonime pe care tânăra le-ar fi primit în mod repetat, înainte de a fi răpită.

Luiza Melencu a dispărut din aprilie, iar de atunci nu se mai ştie nimic de ea.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici