Fostul preşedinte al ANI Horia Georgescu a fost la Poliţie, pentru controlul judiciar

Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) Horia Georgescu a fost, joi, la Secţia 3 Poliţie din Capitală, unde trebuie să meargă după ce a fost eliberat din arest şi pus sub control judiciar, el spunând că este o procedură stabilită de instanţă, pe care o respectă.

97 afișări
Imaginea articolului Fostul preşedinte al ANI Horia Georgescu a fost la Poliţie, pentru controlul judiciar

Horia Georgescu (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

Horia Georgescu a declarat, după ce a ieşit din sediul Secţiei 3 Poliţie, că instanţa a stabilit obligaţiile din cadrul măsurii controlului judiciar.

"Este o procedură, sunt condiţii impuse de instanţă, pe care le respect", a spus Horia Georgescu, întrebat care sunt interdicţiile care i-au fost impuse prin controlul judiciar.

Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate a fost eliberat în 9 iulie din arest, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv ca Horia Georgescu să fie judecat sub control judiciar, în dosarul vizând despăgubiri ilegale de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).

Horia Georgescu este obligat ca în perioada în care se află sub control judiciar, respectiv până în 6 septembrie, să se prezinte la secţia de poliţie în zilele stabilite prin programul de supraveghere şi la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţă ori de câte ori este chemat.

De asemenea, Horia Georgescu are intedicţie să părăsească ţara fără încuviinţarea judecătorului şi să comunice, direct sau indirect, pe orice cale, cu ceilalţi inculpaţi, cu martorii sau experţii din cauză, fiind obligat totodată să informeze instanţa dacă îşi schimbă locuinţa.

Horia Georgescu a stat în arest preventiv aproape patru luni, din 18 martie.

În dosarul ANRP, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus, în 9 aprilie, trimiterea în judecată a opt persoane care, la data faptelor, făceau parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum şi a patru inculpaţi care aveau calitatea de experţi evaluatori autorizaţi.

Astfel, în faţa instanţei au ajuns foştii deputaţi Marko Attila şi Theodor Nicolescu, fostul preşedinte al ANI Horia Georgescu, Ingrid Zaarour, Mihnea Remus Iuoraş, Ingrid Luciana Popa-Mocanu, RemusVirgil Baciu şi Constantin Cătălin Canangiu. De asemenea, au fost trimişi în judecată experţii evaluatori Gheorghe Vişoiu, Alexandru-Florin Hanu, Neculai Nistor şi Dorin-Cornel Drulă.

Dosarul a fost trimis iniţial instanţei supreme, însă ulterior a fost mutat la Curtea de Apel Bucureşti, după ce Cătălin Theodor Nicolescu şi Marko Attila-Gabor au demisionat din Parlament.

Procurorii susţin că, prin acţiunile sau inacţiunile lor intenţionate, cei 12 inculpaţi au produs un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 84.588.304 euro.

"Inculpaţii Ingrid Zaarour, Baciu Remus Virgil, Marko Attila-Gabor, Iuoraş Mihnea-Remus, Popa-Mocanu Ingrid-Luciana, Georgescu Horia, Canangiu Constantin-Cătălin şi Nicolescu Theodor Cătălin au fost, în perioada 2008, membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. În acea calitate, cei opt inculpaţi au emis, în cazul a trei dosare (nr.13653/FFCC/2008, nr.26600/CC/2006 şi nr.8745/CC/2006) titluri de despăgubire, pe baza unor rapoarte de evaluare contrare Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor şi contrare prevederilor art.13, art.10 alin.6 şi 7 din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei. Scopul acelor demersuri a fost supraevaluarea imobilelor menţionate, ceea ce a adus un prejudiciu bugetului de stat şi a asigurat avantaje patrimoniale unor persoane, cesionari ai drepturilor litigioase", potrivit DNA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici