Fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu, arestat pentru fapte de corupţie, audiat la DNA Ploieşti

Fostul primar al municipiului Ploieşti Iulian Bădescu, judecat în arest preventiv pentru fapte de corupţie, a fost adus, marţi dimineaţă, la sediul DNA Ploieşti, pentru a fi audiat, acolo ajungând şi deputatul Sebastian Ghiţă.

701 afișări
Imaginea articolului Fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu, arestat pentru fapte de corupţie, audiat la DNA Ploieşti

Fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu, arestat pentru fapte de corupţie, adus la DNA Ploieşti (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

Iulian Bădescu a fost adus la DNA Ploieşti, în jurul orei 9.00, cu o dubă a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor de la Penitenciarul Mărgineni.

La sediul DNA a venit, în jurul orei 11.30, şi deputatul Sebastian Ghiță.

La scurt timp după intrarea lui Ghiţă în sediul DNA, a fost scos şi preluat de o dubă fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu.

La ieşirea din sediul DNA Ploieşti, unde a fost audiat două ore şi jumătate, Bădescu a spus că totul a fost legal şi că ”sunt nişte aberaţii cum nu s-au mai văzut în ţara asta”.

Iulian Bădescu a fost adus la DNA Ploieşti, în jurul orei 9.00, cu o dubă a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor de la Penitenciarul Mărgineni. El este acuzat de fapte de corupţie care ar fi fost comise atât în mandatul acestuia de primar, dar şi anterior anului 2012, în perioada în care a fost senator, iniţial din partea PDL, apoi din partea PSD.

Surse judiciare afirmau că una dintre acuzaţiile pe care procurorii le aduc lui Iulian Bădescu este că acesta ar fi primit de la Sebastian Ghiţă o casă în schimbul contractelor pe care firmele controlate de deputat le-a încheiat cu Primăria Ploieşti.

În noul dosar, deputatul Sebastian Ghiţă este acuzat că i-a oferit o casă fostului primar din Ploieşti Iulian Bădescu, pentru ca primăria să finanţeze de la bugetul local firme din grupul acestuia.

Potrivit unor documente ale anchetatorilor obţinute de MEDIAFAX, deputatul Sebastian Ghiţă este cercetat, în noul dosar penal, pentru dare de mită, instigare la abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit şi spălare de bani.

Anchetatorii spun că în anul 2013 Sebastian Ghiţă i-a oferit primarului de la acea vreme din Ploieşti, Iulian Bădescu, prin intermediul S.C. Asesoft Internaţional SA Ploieşti - societate pe care o controlează - o casă pe Aleea Orizontului din Ploieşti, în valoare de 1.041.600 de lei, din care edilul a suportat doar 124.000 de lei. În schimb, primarul a acordat de la bugetul local o finanţare nerambursabilă suplimentare de 1.500.000 lei de la bugetul local Asociaţiei Basket Club Asesoft Ploieşti, de astfel de finanţări din bugetul local beneficiind şi alte fieme controlate de Ghiţă.

Conform documentelor procurorilor, finanţarea a fost acordată în cadrul unei selecţii de proiecte privind programul ”Promovarea sportului de performanţă”, ”obiectul mitei - constând în suma de 917.600 lei (diferenţa dintre 1.041.600 şi 124.000 lei) fiind deghizat prin încheierea unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare a imobilului, autentificată în luna august 2013, încheiate între promitentul - vânzător S.C. Asesoft Internaţional SA Ploieşti şi promitentul - cumpărător S.C. BIPRESS SRL Plopeni, societate la care Bădescu este asociat unic”.

Deputatul Sebastian Ghiţă este acuzat, de asemenea, că l-a determinat cu intenţie pe primarul Iulian Bădescu ca, în calitate de ordonator principal de credite, să acorde către Asociaţia Basket Club Asesoft Ploieşti finanţarea nerambursabilă suplimentară de la bugetul local în valoare de 1.500.000 lei, faţă de suma de 300.000 lei alocată iniţial prin buget.

Anchetatorii mai spun că Ghiţă se face vinovat de faptul că ”a disimulat adevărata natură a provenienţei imobilului pe care-l oferise cu titlu de mită primarului Bădescu, prin efectuarea în perioada septembrie 2013 - ianuarie 2014 a unorplăţi în sumă totală de 1.116.000 lei din contul S.C. Sunsmart Integrare IT SRL Ploieşti, pe care o coordona, în contul S.C. Bipress SRL Plopeni, cu justificarea de plată a mărcii ”Drumul Vinului”, cesionată fictiv, şi din care cea mai mare parte a fost transferată, prin intermediul S.C. Bipress SRL Plopeni, administrată de Bădescu, către S.C. Asesoft International SA Ploieşti (societate din grupul de firme pe care îl controlează Sebastian Ghiţă), cu motivarea nereală a achitării imobilului”.

Procurorii mai spun, citând în documente articole din presă locală, că valoarea premiilor oferite de Primăria Ploieşti în anul 2013 pentru proiectele care au câştigat selecţia organizată de Clubul Sportiv Municipal a fost de 1.800.000 lei, faţă de 250.000 lei în anul 2012. Potrivit acestora, Clubul de baschet Asesoft Ploieşti a câştigat 96% din fondurile alocate de la bugetul local, diferenţa de 4% fiind împărţită între Asociaţia Judeţeană de Judo şi Asociaţia Clubului Sportiv LMV de volei, din comisia care a analizat dosarele făcând parte reprezentanţi ai Primăriei Ploieşti şi Clubului Sportiv Municipal.

Potrivit anchetatorilor, există date că pentru acordarea acestei finanţări primarul municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu, ar fi beneficiat de casa din Ploieşti în mod gratuit, de la Sebastian Ghiţă, iar pentru a nu exista suspiciuni cu privire la modul fraudulos în care s-a intrat în posesia imobilului, în suprafaţă de 129 de metri pătraţi, cu teren de peste 900 de metri pătraţi, a fost făcută o ”promisiune bilaterale de vânzare cumpărare între Asesoft şi firma lui Iulian Bădescu, Bipress”, ”umele de bani «plătite» de Bipress Plopeni către Asesoft intrând într-un circuit financiar fictiv” în care au fost implicate mai multe firme ale deputatului Sebastian Ghiţă.

Procurorii mai susţin că firmele din grupul Asesoft au fost înfiinţate de Sebastian Ghiţă şi au obţinut contracte bănoase cu statul în domeniul IT. În august 2012, Ghiţă Sebastian Aurelian şi-a vândut toate participaţiile deţinute în societăţile comerciale, după ce a fost ales deputat, însă continuă să controlează aceste firme indirect, prin intermediul rudelor şi prietenilor, mai susţin anchetatorii.

Procurorii DNA Ploieşti l-au anunţat pe Sebastian Ghiţă, în 24 iunie, că a fost extinsă urmărirea penală pe numele său pentru noi fapte de corupţie comise de când acesta este parlamentar, dar şi înaintea mandatului şi, totodată, au extins şi sechestrul asigurător asupra bunurilor acestuia.

Procurorii DNA Ploieşti au dispus, în luna mai, trimiterea în judecată a lui Iulian Bădescu, fost primar al municipiului Ploieşti, arestat preventiv de la începutul lunii martie, într-un dosar în care este acuzat de finanţarea ilegală a clubului de fotbal Petrolul Ploieşti cu fonduri de la bugetul local.

Astfel, Iulian Bădescu a fost inculpat pentru două fapte de abuz în serviciu, două infracţiuni de luare de mită, efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată (6 acte materiale) şi două infracţiuni de folosire a influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În acelaşi dosar au fost trimise în judecată două angajate ale Primăriei Ploieşti, respectiv secretara municipiului Ploieşti, Oana Cristian Iacob, şi şefa Direcţiei juridice din primărie, Iulia Alina Alexandru, ambele puse sub control judiciar, fiind acuzate de abuz în serviciu în formă continuată.

Potrivit procurorilor DNA, în ianuarie 2013, Iulian Bădescu, în calitate de primar al Ploieştiului, a semnat un contract de cooperare între municipiul Ploieşti şi Asociaţia Comunitară ”Lupii Galbeni 2012” Ploieşti, iar în 28 iunie acelaşi an a semnat regulamentul privind punerea în aplicare a acestuia, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, sustrăgând aceste operaţiuni controlului de legalitate, regularitate şi încadrare în creditele bugetare şi a dispus plata sumei de 8.000.000 de lei, în trei tranşe către asociaţie, deşi cunoştea că nu este legală.

În acelaşi dosar, Iulian Bădescu este acuzat şi de fapte de corupţie comise în perioada în care era senator. Astfel, conform anchetatorilor, în perioada 2012 - 2013, Iulian Bădescu în calitate de senator şi ulterior primar ”în mod repetat, a desfăşurat, în numele unor societăţi comerciale pe care le controla în fapt, activităţi cu titlu oneros, producătoare de venituri pentru sine, incompatibile cu cele două funcţii deţinute succesiv”.

Anchetatorii spuneau, de asemenea, că pentru campania electorală pentru alegerile locale din 2012 Iulian Bădescu, care era preşedinte al organizaţiei municipale PSD Ploieşti, a pretins şi primit de la un om de afaceri 20.000 de lei, carne, tricouri, bannere, baloane, servicii de personalizare produse şi servicii de transport în valoare totală de aproximativ 80.000 lei, toate fiind destinate distribuirii către alegători.

Procurorii mai spuneau că pentru campania electorală din vara lui 2012 Bădescu a pretins de la alt om de afaceri să-i confecţioneze 10.000 de tocătoare din lemn din care a primit efectiv 7.400 de bucăţi în valoare de 7.432 lei, iar după ce a fost ales primar, în anul 2013, Iulian Bădescu a pretins şi primit de la acelaşi om de afaceri, foloase materiale necuvenite în valoare de aproximativ 20.000 de lei, constând în lucrări de tâmplărie efectuate la locuinţa pe care primarul o avea în Ploieşti, în schimbul promisiunii de atribuire a unor contracte de execuţie lucrări finanţate de la bugetul primăriei.

Şi soţia lui Iulian Bădescu, Elena Raluca Bădescu, este cercetată pentru influenţarea declaraţiilor, fiind acuzată că a încercat să îl determine pe un fin de cununie, prin care fostul edil îşi derula afacerile, să dea declaraţii mincinoase.

Iulian Bădescu a fost senator în mandatul 2008-2012. El a fost ales în Parlament după ce a candidat din partea PDL, formaţiune politică în care s-a înscris cu puţin timp înaintea alegerilor parlamentare din toamna anului 2008.

La jumătatea mandatului de parlamentar, Bădescu a demisionat din PDL şi s-a înscris în PSD, formaţiune din partea căreia a candidat şi a câştigat mandatul de primar al Ploieştiului la alegerile locale din vara anului 2012.

În 3 martie, Iulian Bădescu a fost reţinut de procurorii DNA, în dosarul finanţării echipei de fotbal Petrolul Ploieşti cu fonduri de la bugetul local. Ulterior, el a fost arestat preventiv de Tribunalul Prahova. În 10 martie, Bădescu şi-a dat demisia din funcţia de primar al Ploieştiului şi din funcţiile deţinute în PSD, renunţând şi la calitatea de membru al acestei formaţiuni politice. Iulian Bădescu era preşedintele organizaţiei municipale a PSD Ploieşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici