Fostul şef al CJ Vaslui Ion Manole, condamnat la închisoare cu suspendare pentru conflict de interese

Fostul preşedinte al CJ Vaslui Ion Manole a fost condamnat de Curtea de Apel Iaşi la un an închisoare cu suspendare pentru conflict de interese şi fals în declaraţii după ce, în calitate de director administrativ al Spitalului Judeţean Vaslui, a făcut achiziţii de la firma la care era acţionar.

320 afișări
Imaginea articolului Fostul şef al CJ Vaslui Ion Manole, condamnat la închisoare cu suspendare pentru conflict de interese

Fostul şef al CJ Vaslui Ion Manole,condamnat la închisoare cu suspendare pentru conflict de interese (Imagine: Shutterstock)

Curtea de Apel Iaşi l-a condamnat la un an de închisoare cu suspendare pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui din perioada 1996-2004, Ion Manole, pentru conflict de interese şi fals în declaraţii, infracţiuni comise în perioada în care acesta a ocupat funcţia de director administrativ al Spitalului Judeţean Vaslui, între 2007 şi 2010, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Manole este acuzat că, în calitate de director administrativ al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, a avizat 14 contracte privind achiziţia unor bunuri de la o firmă la care el şi soţia sa erau asociaţi.

Potrivit rechizitoriului prezentat în instanţă de procurori, Ion Manole a avizat, în perioada 7 aprilie - 21 decembrie 2008, 14 contracte de achiziţii produse, printre care arbuşti, plante ornamentale, insecticide, substanţe chimice pentru dezinsecţie şi deratizare, în valoare totală de 69.092 lei, de la o societate comercială la care atât el, cât şi soţia sa, Elena Manole, erau asociaţi.

"Pentru toate aceste achiziţii, inculpatul a urmat procedura de achiziţie directă, valoarea produselor din cadrul fiecărei achiziţii nedepăşind echivalentul în lei a 15.000 euro, valoare de la care este obligatorie parcurgerea unei alte proceduri de achiziţie", se preciza în rechizitoriul procurorilor.

Totodată, anchetatorii susţin că Ion Manole nu a trecut în declaraţia de interese completată în martie 2010 calitatea lui şi a soţiei sale de asociaţi la societatea cu care Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui avea relaţii comerciale.

Decizia de condamnare a lui Manole, dată joi de Curtea de Apel Iaşi, nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.

Ion Manole a fost director administrativ al Spitalului Judeţean Vaslui în perioada 2007-2010, în prezent ocupând funcţia de director executiv al Camerei Agricole Judeţene, insitutţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Vaslui.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici