FOTO | Ninsoare în septembrie, în judeţul Caraş-Severin. Stratul de zăpadă ajunge la 3 centimetri
Potrivit meteorologului de serviciu de la staţia meteo Ţarcu, Patrick Chiroiu, în Munţii Ţarcu a început să ningă de miercuri seara, în condiţiile în care temperaturile au scăzut sub zero grade Celsius.
„A început să ningă miercuri seara, în jurul orei 20.30, şi a nins toată noaptea încet. Ninge şi acum în Munţii Ţarcu, iar pe vârf, stratul de zăpadă măsoară trei centimetri. Temperatura este minus 0,5 grade Celsius”, a afirmat Patrick Chiroiu.

Meteorologul de serviciu de la staţie meteo Ţarcu a precizat că aceasta este prima ninsoare din Banat, din acest an.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a retras codul galben de furtuni ce viza aproape toată ţara şi era valabil până joi la ora 21.00, în loc intrând în vigoare o informare meteo de răcire a vremii, valabilă până vineri, la ora 20.00.

Citeşte şi: O persoană a murit şi trei au fost rănite în urma unui accident petrecut în judeţul Brăila/ Copilul de 1 an rănit în accident este în comă, celălalt copil şi talăl lui sunt conştienţi
Citeşte şi: FOTO | Circulaţie feroviară întreruptă mai multe ore în zona localităţii clujene Negreni, după ce un tir s-a răsturnat/ Călătorii din opt trenuri, transportaţi cu maşini/ Traficul feroviar a fost reluat după aproximativ trei ore
Citeşte şi: Şcoli închise joi | Cursuri suspendate în Prahova, însă creşele sunt deschise. În Timiş, patru unităţi de învăţământ nu fac ore