Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Ramona Nistor, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că incendiul a izbucnit într-o bucătărie, cauza nefiind încă stabilită.
”În urma unui incendiu care a izbucnit în bucătăria unui apartament dintr-un bloc de pe strada Aleea Seviş, peste 40 de copii, între care 11 copii, au fost evacuţi, majoritatea cu atac de panică. Se intervine cu două autospeciale cu apă şi spumă, echipaj de la Descarcerare şi ambulanţe SMURD”, a spus Nistor.

Potrivit reprezentantului ISU, bucătăria unde a izbucnit incendiul este situată la etajul al doilea a unui bloc cu patru etaje.
După lichidarea incendiului, pompierii urmează să stabilescă de la ce au izbucnit flăcările.

Citeşte şi: FOTO | Gratiile de la Zoo Braşov vor dispărea. Între lei, tigri şi vizitatori nu vor mai exista „obstacole”. Cum s-au gândit administratorii să facă parcul mai atractiv
Citeşte şi: Sancţiuni drastice pe litoral | Amenzi de peste 200.000 de lei pentru mai multe unităţi de la mare
Citeşte şi: Mitropolitul Clujului susţine că derapajele preoţilor ”nu înseamnă că Biserica este mai puţin sfântă”
Citeşte şi: VIDEO | Şase adulţi şi un minor care intenţionau să iasă ilegal din România au fost depistaţi la Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac
Citeşte şi: FOTO, VIDEO | Mii de pelerini din România, Italia, Polonia şi Austria au participat la Privegherea Mariană de la Cacica, din Suceava