Fragment care ar proveni de la o dronă, găsit sâmbătă pe o plajă din Eforie Nord. Autoritățile fac cercetări
Alertă, sâmbătă dimineață, pe litoral, după ce un fragment care ar proveni de la o dronă a fost descoperit pe o plajă din Eforie Nord, în zona Steaua de Mare, potrivit ziuaconstanta.ro. Bucata ar fi fost adusă de valuri și a fost găsită de salvamari în apropierea unui foișor, în jurul orei 08:00.
Imaginile de la fața locului arată un fragment de culoare închisă, pe care sunt vizibile mai multe inscripții cu litere chirilice.
Autoritățile au fost alertate, iar fragmentul urmează să fie preluat și supus unei expertize pentru a se stabili cu exactitate ce este și de unde provine. Deocamdată, originea fragmentului nu a fost confirmată oficial.
Mai multe fragmente de drone aeriene, unele cu încărcătură explozivă, au fost găsite vineri, în doar câteva ore, în mai multe localități din județele Constanța și Tulcea, precum și în Marea Neagră, potrivit Ministerului Apărării Naționale.
Fragmentele descoperite au fost neutralizate de specialiști.