Fraţii Tate, eliberaţi din arestul la domiciliu

Fraţii Andrew Tate şi Tristan au fost eliberaţi din arestul la domiciliu, dar nu vor avea voie să părăsească România pe fondul acuzaţiilor de trafic sexual

1156 afișări
Imaginea articolului Fraţii Tate, eliberaţi din arestul la domiciliu

Fraţii Tate, eliberaţi din arestul la domiciliu

Andrew Tate a fost eliberat din arestul la domiciliu, dar nu are voie să părăsească România în urma acuzaţiilor de viol şi trafic sexual.

Tate, în vârstă de 36 de ani, împreună cu fratele său Tristan şi două femei din România au fost eliberaţi vineri din arestul la domiciliu şi se află acum sub control judiciar, o măsură restrictivă mai uşoară, a declarat un purtător de cuvânt pentru MailOnline.

La începutul acestei săptămâni, cei doi au făcut apel împotriva unei decizii judecătoreşti luate luna trecută de a-i menţine în arest la domiciliu pentru încă 30 de zile.

Cei patru nu vor putea părăsi România sau călători în unele părţi ale ţării, dar pot părăsi domiciliul şi călători în Bucureşti şi Ilfov.

Curtea de Apel Bucureşti a precizat, într-o decizie scrisă, că înlocuieşte măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 4 august şi până la 2 octombrie.

Tate, care a fost arestat pe 29 decembrie la Bucureşti şi a negat acuzaţiile, pierduse anterior o serie de recursuri împotriva arestului la domiciliu.

După ce au petrecut trei luni în arestul poliţiei din Bucureşti, fraţii Tate au câştigat un recurs pe 31 martie pentru a fi mutaţi în arest la domiciliu.

Tate, care a fost acuzat că a lansat teorii ale conspiraţiei online şi a adunat 7,2 milioane de urmăritori pe Twitter, a susţinut în repetate rânduri că procurorii nu au nicio dovadă împotriva sa şi că există un complot politic menit să îl reducă la tăcere.

DIICOT susţine că Tate, fratele său Tristan şi două românce au format un grup infracţional în 2021 „în scopul comiterii infracţiunii de trafic de persoane” în România, precum şi în Statele Unite şi Marea Britanie.

În acest caz sunt şapte victime femei, a precizat DIICOT, care au fost ademenite cu false pretexte de dragoste şi transportate în România, unde gruparea le-a exploatat sexual şi le-a supus la violenţe fizice.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici