„Primăria Capitalei iniţiază a doua etapă a proiectului “O şansă pentru cuplurile infertile”- FIV 2. Încă 2000 de cupluri beneficiare ale proiectului fertilizare in vitro. Primarul Gabriela Firea va supune aprobării Consiliului General al Municipiului Bucureşti, la următoarea şedinţă, suplimentarea proiectului ,,O şansă pentru cuplurile infertile-FIV1” derulat de Primăria Capitalei, prin ASSMB”, se arată într-un comunicat transmis de municipalitate.
Demersul vine deoarece, potrivit Gabrielei Firea, rata de succes la FIV 1 este de 70%.
“Am luat decizia de a iniţia etapă a doua a proiectului de fertilizare în vitro, pentru încă 2000 de cupluri, pentru că la FIV1 avem o rată de succes de 70%: dintre cele 159 de proceduri medicale decontate şi finalizate, 112 sunt sarcini confirmate. FIV 1 şi-a atins ţinta pentru 1000 de cupluri, acesta este numărul actual al participanţilor la program. (…) Beneficiarii vor primi, ca şi în cazul FIV 1, vouchere în două tranşe: în valoare de 4.600 de lei pentru medicamente şi în valoare de 9.200 de lei pentru procedurile medicale”, a declarat Gabriela Firea, în comunicatul de presă menţionat.
Proiectul „O şansă pentru cuplurile infertile-FIV” înregistrează, în prezent, 1.000 de cupluri infertile înscrise pentru acordarea unui sprijin financiar de 3.000 euro, pentru efectuarea procedurii de fertilizare în vitro. Toate dosarele depuse au fost analizate, iar 838 dintre ele au fost aprobate. Dintre acestea, 159 de proceduri medicale au fost decontate şi finalizate iar 445 urmează. Alte 201 de cupluri au primit voucherele şi sunt în faza de începere a procedurilor medicale iar 33 urmează să-şi ridice voucherele în perioada imediat următoare. Din restul de 162 de dosare aflate în analiză, 38 sunt în curs de evaluare, restul de 124 se vor analiză până la 11.01.2019, mai informează Primăria Capitalei.
FIV 1 a fost aprobat în şedinţa din 28 martie a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, la propunerea primarului Gabriela Firea. Bugetul multianual alocat pentru perioada iunie 2018-decembrie 2019 este de 13.800.000 de lei, pentru 1.000 de beneficiari.
Citeşte şi: Guvernul ar putea să renunţe la majorarea salariului minim pentru cei cu 15 ani vechime – surse
Citeşte şi: Şedinţă la ÎCCJ. Colegiul de conducere discută tragerea la sorţi a completurilor de 5 judecători
Citeşte şi: În România, „naşterea rămâne discriminatorie”. Salvaţi Copiii: Ultima dotare a maternităţilor, acum 10 ani
Citeşte şi: Secţia unui SPITAL din România îşi suspendă activitatea pentru că singurul medic îşi ia concediu
Citeşte şi: Razie printre şoferii de TAXI din Bucureşti. Poliţiştii au dat 95 de amenzi şi au reţinut mai multe permise
Citeşte şi: Dăncilă, mesaj de Sfântul Nicolae: Doresc românilor ca această zi a generozităţii să le aducă sănătate, bucurie şi împliniri
Citeşte şi: DNA, despre audierea vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor, Carmen Mihălcescu: A fost citată ca martor/ Ce spune instituţia despre chemarea ei în timpul lucrărilor în plen