Grupul de Comunicare Strategică, despre efectele deciziei CCR. Evoluţia cazurilor de coronavirus în luna iulie / 3.680 persoane infectate nu au fost deloc în spital

  • Grupul de Comunicare Strategică a transmis luni, printr-un comunicat, că de la publicarea deciziei CCR au fost confirmate 10.393 de cazuri de coronavirus în România
  • Din data de 2 iulie, în ţară au fost înregistrate 351 decese ale unor persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2
  • Datele arată că 3.680 de persoane confirmate pozitiv pentru coronavirus nu au fost deloc în spital
2314 afișări
Imaginea articolului Grupul de Comunicare Strategică, despre efectele deciziei CCR. Evoluţia cazurilor de coronavirus în luna iulie / 3.680 persoane infectate nu au fost deloc în spital

Sursa FOTO: Profimedia

În contextul evoluţiei cazurilor de coronavirus confirmate în România după decizia Curţii Constituţionale a României, publicată pe 2 iulie, Grupul de Comunicare Strategică a făcut o serie de precizări. 

Potrivit datelor oficiale în perioada 2 – 20 iulie, „în România au fost confirmate 10.393 noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, 3.384 persoane declarate vindecate şi 351 persoane decedate. Totodată, au fost externate 1.396 persoane asimptomatice după 10 zile de la depistare şi 972 persoane externate la cerere, depistate pozitiv la testul pentru noul coronavirus. În acelaşi interval au fost spitalizate în medie 4071 persoane, atât în secţii cât şi în ATI, în data de 2 iulie a.c. fiind internate 4.252 persoane, iar în data de 20 iulie a.c. 4.748 persoane”, arată GCS în comunicat.

De asemenea, se precizează că în urma analizării datelor raportate, în jur de 3.680 persoane testate pozitiv pentru COVID-19 nu au fost deloc în spital.

„Din analiza seriilor de date raportate reiese faptul că aproximativ 3.680 persoane confirmate pozitiv în acest interval de timp, în condiţiile absenţei instrumentelor legislative care să permită măsuri medicale, nu au făcut obiectul internării în spitale, nu au făcut obiectul externării ca persoane asimptomatice după 10 zile de spitalizare şi nici ca persoane externate la cerere”.

Grupul de Comunicare Strategică transmite că, până acum, 1.480 de persoane infectate cu noul coronavirus care prezentau forme uşoare ale bolii şi au ales să se externeze sau să beneficieze de tratament la domiciliu s-au vindecat.

„De asemenea, în urma analizei s-a constatat faptul că aproximativ 1480 de persoane confirmate cu noul coronavirus fac parte din categoria persoanelor vindecate, reprezentând cazuri care au beneficiat de prevederile Ordinului Ministrului Sănătăţii 487/2020 (aflat în vigoare în perioada 24 martie a.c. – 21 mai a.c.) care a permis fie externarea cazurilor uşoare, fie tratarea acestora la domiciliu, fără a mai fi declarate vindecate, în sistemul de raportare, la împlinirea termenului de izolare de 14 zile. În aceeaşi situaţie s-au aflat categorii de persoane din centre rezidenţiale, persoane cu boli neuro-psihice, personal medico-sanitar şi de îngrijire.”

GCS conchide că, „având în vedere numărul persoanelor considerate vindecate, se va rectifica în consecinţă numărul cazurilor considerate active în infectarea cu noul coronavirus.”

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici