George Copos a plecat de la locuinţa sa din cartierul Floreasca. Fostul acţionar majoritar al FC Rapid urmează să se predea la poliţie

Fostul acţionar majoritar al FC Rapid George Copos a părăsit, marţi, în jurul orei 17.00, locuinţa sa din cartierul Floreasca, el urmând să se predea la poliţie după condamnarea cu executare primită în dosarul transferurilor.

1165 afișări
Imaginea articolului George Copos a plecat de la locuinţa sa din cartierul Floreasca. Fostul acţionar majoritar al FC Rapid urmează să se predea la poliţie

George Copos (Imagine: Ovidiu Micsik/ Mediafax Foto)

Copos a plecat prin partea din spate a locuinţei din cartierul Floreasca într-un autoturism cu geamuri fumurii condus de şoferul lui.

Fostul acţionar majoritar al FC Rapid, George Copos, a fost condamnat, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti, la trei ani şi opt luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.

La ultimul termen de judecată, procurorul a solicitat condamnarea lui George Copos la o pedeapsă de închisoare cu executare între unu la cinci ani.

Tribunalul Bucureşti i-a achitat, în 3 aprilie 2012, pe toţi cei opt inculpaţi din dosarul transferurilor de jucători. Decizia a fost contestată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la Curtea de Apel Bucureşti, care în 12 noiembrie 2012 a dispus pedepse între şi opt ani de închisoare cu suspendare sau cu executare.

Geoerge Copos a fost condamnat atunci la cinci ani de închisoare cu executare.

Sentinţa a fost atacată cu recurs la instanţa supremă, care a decis definitiv să retrimită dosarul pentru rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care marţi a dat o decizie definitivă.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată, în 2 octombrie 2008, pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Nețoiu şi Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

În rechizitoriul DNA au fost prezentate 12 transferuri ale unor fotbalişti români efectuate de la cluburile Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi către cluburi din străinătate, în perioada 1999-2005.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici