Gestul disperat comis de un bărbat, după ce a distrus locuinţa care îl găzduia

O familie din Bucureşti a sunat la 112, în noaptea de vineri spre sâmbătă, să ceară ajutor pentru că au fost agresaţi în propria locuinţă de un bărbat pe care l-au găzduit o perioadă, până îşi găsea unde să stea cu chirie. Agresorul a distrus tot şi apoi s-a aruncat de la etajul 10.

915 afișări
Imaginea articolului Gestul disperat comis de un bărbat, după ce a distrus locuinţa care îl găzduia

Gestul disperat comis de un bărbat, după ce a distrus locuinţa care îl găzduia

Poliţiştii Secţiei 13 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că el şi soţia sa au fost agresaţi, în locuinţă, de un cunoscut, pe care îl gazduiseră temporar, până când acesta îşi găsea o locuinţă cu chirie.

Cei doi soţi au reuşit să iasă din apartamentul lor, dar în interior a rămas agresorul, iar la sosirea echipajelor de poliţie uşa de acces era încuiată, iar din interiorul casei ieşea fum.

„S-a delimitat zona, pentru a facilita intervenţia pompierilor, în timp ce bărbatul rămas în locuinţă arunca cu diverse obiecte, producând avarii la autoturismele parcate în faţa imobilului. A fost solicitată prezenţa luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, a negociatorilor, dar şi a echipajelor de descarcerare. Persoanele vătămate, soţ şi soţie, au primit îngrijiri medicale la faţa locului”, potrivit Poliţiei Capitalei.

În ciuda eforturilor echipajelor de intervenţie de a-l linişti pe agresor şi de a-l face să coopereze, bărbatul, în vârstă de 28 de ani, s-a aruncat de la etajul 10.

El a fost preluat de echipajele de prim ajutor şi transportat la spital, dar, ulterior, a fost pronunţat decesul.

Cercetările au fost preluate de Biroul Morţi Supecte şi Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care urmează să stabilească toată starea de fapt.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici