Ghenosu, condamnat la nouă ani de închisoare pentru şantaj şi infracţiuni informatice

Florin Ghinea, cunoscut drept Ghenosu, a fost condamnat luni la nouă ani de închisoare de magistraţii Tribunalului Prahova, pentru şantaj şi infracţiuni informatice cu carduri bancare, în acelaşi proces primind pedepse alţi membri ai grupului infracţional condus de Ghenosu.

415 afișări
Imaginea articolului Ghenosu, condamnat la nouă ani de închisoare pentru şantaj şi infracţiuni informatice

Ghenosu, condamnat la nouă ani de închisoare pentru şantaj şi infracţiuni informatice (Imagine: Cristi Cimpoes/Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Prahova, Florin Ghinea (fost Pârjol) a primit nouă ani de închisoare, iar alţi membri ai grupului infracţional condus de acesta au primit pedepse cuprinse între cinci şi şapte ani de detenţie, toţi fiind acuzaţi de şantaj şi infracţiuni informatice, respectiv clonare de carduri bancare şi retragere de sume de bani cu ajutorul acestor carduri.

Decizia Tribunalului Prahova poate fi atacată cu recurs, acesta urmând să fie judecat la Curtea de Apel Ploieşti.

Florin Ghinea şi alte 14 persoane au fost trimise în judecată în acest dosar, pentru acuzaţii de şantaj şi clonare de carduri.

În 2009, în acest dosar, Florin Ghinea a fost pus în libertate de către judecătorul prahovean Dumitru Rebegea, magistratul fiind apoi trimis în judecată pentru luare de mită şi favorizarea infractorului. După declanşarea procedurii împotriva lui Rebegea, Tribunalul Prahova l-a arestat din nou pe Ghenosu, el fiind în prezent încarcerat în Penitenciarul Rahova.

Pentru una dintre cele 14 persoane trimise în judecată alături de Ghenosu, Tribunalul Prahova dispus suspendarea executării pedepsei în condiţiile în care bărbatul se afla la prima încălcare a legii penale.

Ghinea a mai fost condamnat la închisoare în septembrie 2010 în două dosare. Astfel, Judecătoria Tâgovişte l-a condamnat la un an închisoare pentru loviri şi alte violenţe şi la patru ani pentru tulburarea liniştii publice, pedepse care s-au contopit cu o alta, dată de o instanţă din Nice (Franţa), şi stabilind astfel executarea a şapte ani de detenţie de către acuzat.

Florin Ghinea a fost condamnat în anul 2003, în Franţa, la şapte ani de închisoare. În aprilie 2007, Florin Ghinea a fost predat autorităţilor din România, unde pe numele său exista un mandat de arestare pentru trafic de persoane, fiind pus în libertate de Tribunalul Dâmboviţa, înainte de termen.

Ghenosu a fost arestat din nou în 2009, în dosarul în care a fost condamnat luni la nouă ani de închisoare.

Potrivit anchetatorilor, gruparea, deosebit de periculoasă, acţiona în judeţele Dâmboviţa şi Prahova, dar şi în Italia şi Spania. Anchetatorii au stabilit că gruparea era formată din 25 de persoane, majoritatea cu vârste până în 25 de ani, cunoscute cu preocupări de infracţiuni din sfera criminalităţii organizate. Cele mai multe acţiuni ale membrilor reţelei erau violente, gruparea axându-se îndeosebi pe comiterea de infracţiuni din sfera criminalităţii informatice, spălare de bani şi, în subsidiar, camătă şi şantaj. Din aceste activităţi, membrii grupării obţineau sume mari de bani şi bunuri, respectiv autoturisme de lux, apartamente şi bijuterii.

Liderul grupării, Florin Ghinea, era cunoscut în mediile interlope ca o persoană deosebit de violentă şi periculoasă, fiind suspectat de comiterea mai multor infracţiuni cu violenţă, proxenetism, ultraj contra bunelor moravuri sau spălare de bani, săvârşite atât în ţară, dar şi în străinătate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici