Obiectul de artă, respectiv o vază, oferit de primarul Gabriela Firea era învelit in două rânduri de hârtie, care acoperea o cutie urâtă de carton, murdară şi lipită cu bucăţi de bandă adezivă, potrivit sursei citate.
„Întâlnirea de la primaria Madridului a fost gestionată de Ambasada României, a cărei conducere a fost mult mai preocupată de cenzurarea presei, decât de evitarea unor situaţii penibile de protocol precum aceasta. Şi asta nu e tot! Pare incredibil pentru o ţară europeană ca România, dar şeful de presă de la primăria Madridului a fost certat de conducerea ambasadei pentru că a chemat presa. (…) Bineînţeles că spaniolii nu s-au supărat pentru lipsa de tact a diplomaţilor români (purtători de valize diplomat), antrenaţi doar ca să smulgă telefoanele mobile din mâinile cetăţenilor. Vezi cazul încă nesoluţionat al fostului purtător de cuvinte al Ambasadei de la Madrid!Excesul de zel de pe vremea răposatului nu a dispărut, nici vechile apucături securiste, iar ambasada de la Madrid ne dovedeşte încă o dată că nu are nicio legătură cu spiritul european al transparenţei şi cu respectarea dreptului la libertatea de exprimare”, a scris jurnalistul pe Facebook.
La finalul postării, acesta se întreabă retoric dacă era chiar nevoie de o delegaţie de 21 de oameni la semnarea unui simplu acord de colaborare.
Citeşte şi: Un tânăr din Australia a murit după ce a înghiţit, dintr-o glumă, un limax în urmă cu opt ani
Citeşte şi: Al doilea în decurs de 24 de ore. Cutremur cu magnitudinea de 3 pe scara Richter, produs în zona seismică Vrancea
Citeşte şi: Şeful de la Cardiologie Craiova, care a lipsit în noaptea intervenţiei în cazul Florin Busuioc, se plânge că a fost HĂITUIT: Telefonul era descărcat
Citeşte şi: Al doilea în decurs de 24 de ore. Cutremur cu magnitudinea de 3 pe scara Richter, produs în zona seismică Vrancea
Citeşte şi: Mână criminală: Incendiul izbucnit la două depozite de baloţi din Arad a fost pus intenţionat
Citeşte şi: Ajutorul de 500 de lei pentru mamele care au fost la consultaţii prenatale, RESPINS de parlamentari