Guvernul anulează ajutorul financiar pentru mame la naşterea copilului şi tineri la prima căsătorie

Guvernul va anula ajutorul financar de 230 lei plătit mamelor la naşterea copilului, precum şi alocaţia de 200 euro destinată tinerilor aflaţi la prima căsătorie, drepturi care vor mai putea fi solicitate până la finalul lunii octombrie doar pentru naşteri şi căsătorii înregistrate până la 1 iunie.

869 afișări
Imaginea articolului Guvernul anulează ajutorul financiar pentru mame la naşterea copilului şi tineri la prima căsătorie

Guvernul anulează ajutorul financiar pentru mame la naşterea copilului şi tineri la prima căsătorie (Imagine: George Filip/Mediafax Foto)

După data de 31 octombrie 2010, până la care trebuie depuse cererile de plată, aceste drepturi financiare vor fi prescrise, se arată într-un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru reducerea cheltuielilor sociale aflat în stadiu de elaborare.

În prezent, mamele au dreptul la o alocaţie în cuantum de 230 lei pentru fiecare dintre primii patru copii născuţi vii, iar tinerii căsătoriţi primesc o alocaţie de 200 euro din partea statului, dacă se află la prima căsătorie.

Ambele alocaţii sunt acordate o singură dată.

Proiectul de act normativ mai relevă că, în 2010, nu vor mai fi acordate nici ajutoare de urgenţă familiilor sau persoanelor aflate în situaţii de necesitate datorate calamităţilor naturale, incendiilor ori accidentelor şi nici ajutoarele financiare care pot fi alocate prin Fondul naţional de solidaritate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici