HG prin care s-au redus pensiile speciale a fost suspendată de Curtea de Apel Bucureşti

Curtea de Apel Bucureşti a decis vineri suspendarea Hotărârii Guvernului 737/2010 prin care s-au redus pensiile grefierilor pensionari, după ce o asociaţie a acestora a cerut judecătorilor acest lucru.

286 afișări
Imaginea articolului HG prin care s-au redus pensiile speciale a fost suspendată de Curtea de Apel Bucureşti

HG prin care s-au redus pensiile speciale a fost suspendată de Curtea de Apel Bucureşti

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a amânat, în urmă cu o săptămână, pronunţarea în procesul în care aproximativ două sute de foşti grefieri de la instanţele bucureştene au cerut anularea HG 737/2010, respectiv suspendarea acesteia, prin care le erau reduse pensiile.

Astfel, vineri, CAB a admis cererea de suspendarea a efectelor acestei hotărâri până la finalizarea acţiunii (de anulare a HG 737), caz în care Guvernul poate formula recurs, la Înalta Curte de casaţie şi Justiţie.

Săptămâna trecută, avocatul grefierilor pensionari, Victor Ciorbea, susţinea, în faţa instanţei, că în cadrul Asociaţiei Naţionale a Pensionarilor din serviciul Auxiliar de Specialitate al instanţelor Judecătoreşti şi al Parchetelor, sunt înregistraţi 271 de membrii.

Apărătorul acestora a invocat faptul că nu are fundament excepţia invocată de Guvernul, aceea a lipsei de interes a pensionarilor. Ciorbea a precizat că nu se poate considera că pensionarii ar fi dezinteresaţi să-şi ceară drepturile pe motivul invocat de Guvern, acela că pensiile ar fi fost deja recalculate.

Ciorbea a mai arătat că "peste 90 la sută din articolele din Constituţia României sunt încălcate prin acest act" şi că există numeroase pacte şi tratate internaţionale, care primează în faţa legislaţiei interne, şi care statuează clar drepturile pesnionarilor şi ale salariaţilor.

Tot Ciorbea a arătat că "HG 737 consacră categoric o pierdere permanentă a unei părţi din pensiile de serviciu" şi că se ajunge la "reducerea cuantumului pensiilor de serviciu cu aproximativ 75 la sută".

Acesta a mai arătat că de la intrarea în vigoare a acestei hotărâri mulţi dintre grefierii pensionari înscrişi în această asociaţie au ajuns să nu mai aibă bani de medicamente, sau de nevoi uzuale, "caz trist pentru oameni care o viaţă întreagă au servit sistemul justiţiar".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici