Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, Cecilia Dăneţ, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că seiful a fost furat, în noaptea de joi spre vineri, dintr-o agenţie de pariuri din Reşiţa, după ce hoţii au pătruns prin efracţie, forţând uşa de acces.
“Poliţia municipiului Reşiţa a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că la o agenţie de pariuri a fost declanşată alarma la efracţie. Ne-am deplasat la faţa locului, iar în urma cercetărilor efectuate am stabilit că autori necunoscuţi au pătruns prin efracţie în incinta societăţii şi din interior au sustras o cutie metalică în care se afla suma de 14.600 lei, bani proveniţi din încasările zilei. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, a afirmat Cecilia Dăneţ.
De asemenea, poliţiştii cărăşeni încearcă să dea de urma hoţilor şi să recupereze prejudiciul.
Citeşte şi: O profesoară de la o şcoală din Miercurea Ciuc a fost lovită de un elev de clasa a 7-a. Un caz similar a avut loc recent în judeţul Teleorman
Citeşte şi: Angajaţii Penitenciarului Vaslui refuză să mai intre la serviciu/ Ministrul Toader: Luni merg acolo. Finalizăm un act normativ ca să plătim orele suplimentare
Citeşte şi: Primarul suspendat al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, vrea să scape de sub controlul judiciar, pentru a participa la funeraliile Regelui Mihai: E o legătură personală pe care o pot demonstra